Moartea i-a despărţit pe părinţi de numeroasa lor familie, pe soţ de soţie, pe prieten de prieten; ea l-a lovit pe geniu în mijlocul marilor lui lucrări; ea i-a răpit societăţii omeneşti membrul cel mai de trebuinţă, şi asta în clipele când avea cea mai mare nevoie de el. Nimeni n-a putut s-o oprească şi n-a putut să-i stea împotrivă; nimeni nu i-a putut cere socoteală pentru faptele ei, care nu se împacă nicidecum cu raţiunea omenească.

Ce nu este deşert pe acest pământ? Ce nu e nestatornic? Ce are vreo dăinuire aici? Cu adevărat, doar viaţa cea în Hristos, care continuă dincolo de hotarele mormântului şi se dezvoltă în toată frumuseţea şi lumina prin moartea trupului. Iar toate celelalte sunt mai neputincioase decât umbra, amăgitoare ca visele... Ostenelile cu care se osteneşte omul ani îndelungaţi pentru stricăciune sunt nimicite de moarte într-un singur ceas, într-o singură clipă.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvânt despre moarte, traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, pp. 171-172)