«La cine mă voi uita? Numai la cel blând şi smerit care se cutremură la cuvintele Mele», spune Domnul. Iar monahismul este marea nemărginită pe care nu o poţi seca şi nici nu o poţi trece înot. Acest lucru este neînţeles pentru omul care nu păşeşte pe acest drum. Un om binecunoscut mie, care primise instruire europeană, intrând în mănăstire, îi scrie prietenului său din lume că până la această dată nu a înţeles nimic, atât de minunat şi de profund este sensul monahismului. Iar menirea călugărului este şi mai înaltă. Sfântul Apostol Pavel spune că în viaţa viitoare vor fi diferite trepte de fericire: «Una este slava soarelui, alta este slava lunii şi alta este slava stelelor. Stea de stea se deosebeşte întru slavă». Aceste trepte sunt de ordinul miliardelor, vorbind după priceperea omenească, iar călugărilor le aparţine prima treaptă. Schimonahii, desigur, care trăiesc cu vrednicie menirea lor, vor avea puterea Serafimilor - iată cât de mare este menirea călugărului.

De aceea se cuvine să mulţumim lui Dumnezeu pentru că El ne-a adus pe noi aici, la Schit. Să nu gândiţi nici o clipă că voi înşivă aţi venit aici: «Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl, Care M-a trimis» (Ioan 6, 44). Dumnezeu ne-a dat nouă libertatea şi din partea voastră ar fi doar liberă samavolnicie. Voi doar nu v-aţi împotrivit, când El, luându-vă de mână, v-a adus aici. Dumnezeu ne mântuieşte, nu ne mântuim noi, dar El este milosârd, ne mântuieşte după dorinţa noastră. Astfel, mulţumiţi lui Dumnezeu, voi înşişi vedeţi ce mulţi oameni pier în lume, gândiţi-vă acum de ce Domnul ne-a arătat o aşa de mare milă că ne-a adus aici, la mănăstire, în Schitul nostru retras şi liniştit! Da! Doar cu ajutorul lui Dumnezeu putem străbate acest drum îngust şi dureros. (Sfântul Varsanufie)

(Starețul Varsanufie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 127)