Hristos a săvârșit alergarea Sa pământească în pătimiri necurmate. De-abia S-a născut, că oamenii au și năzuit să-L dea morții. Pe ucenicii Săi îi cheamă la pătimiri, iar celui care nu vrea să pătimească îi spune: „Cel care nu își ia crucea sa și nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 38). Cercetează viețile tuturor apostolilor: toți și-au petrecut și și-au încheiat viața în pătimiri. Cercetează viețile mucenicilor: aceștia și-au cumpărat Cerul prin sânge și prin chinuri nenumărate. Cercetează viețile cuvioșilor: oare n-a fost toată viața lor o îndelungă mucenicie nevăzută? „Au rătăcit în pustii, și în peșteri, și în crăpăturile pământului, lipsiți, strâmtorați, rău primiți” (Evrei 11, 38), după cuvântul apostolului, „prin multe sângiuiri și morți” au moștenit veșnicia cea fericită. „Nimeni nu s-a suit la Ceruri cu răsfățul – spune marele Sfânt Isaac Sirul –, ci dimpotrivă, omul aflat sub o deosebită Purtare de grijă dumnezeiască se cunoaște după aceea că i se trimit necazuri necontenite”.

Așadar, mulțumește, smerește-te, crezi, încredințează-te voii lui Dumnezeu, roagă-te pentru cei în ale căror inimi nu este pace – și doar în asta poți găsi mângâiere și vindecare. (Sfântul Ignatie Briancianinov, extrase din cartea Culegeri de scrisori)

(Akedia, fața duhovnicească a deprimării – Cauze și remedii, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia Cartea Ortodoxă, București, 2010, pp. 180-181)