Împăratul Dioclețian (284-305), în anul întâi al prigonirii ce s-a făcut de dânsul asupra creștinilor, mergând de la Roma, a intrat în cetatea Nicomidiei, unde a făcut mulți idoli și s-a închinat lor; după câteva zile, a fost prins înaintea cetății omul lui Dumnezeu, episcopul Teopempt, care a pătimit la începutul prigonirii făcută de marele păgân Dioclețian, și fiind adus înaintea împăratului, a zis: „Nu sunt dumnezei acei idoli de argint, de aur, de lemn sau de piatră, cărora tu te închini, pentru că nu pot nici să sufle, nici să grăiască, nici să facă ceva bine sau rău. Dumnezeul cel ceresc, Atotputernicul, a făcut cerul, pământul și marea, precum și toate cele ce sunt într-însele”.

Acestea și multe altele grăindu-le sfântul despre credința creștinească, s-a supărat împăratul și i-a zis: „Nu te-am chemat să vorbești multe cuvinte, ci ca îndată să încetezi vorba și să aduci jertfă zeului Apolon”. Sfântul Teopempt a răspuns: „Unor zei ca aceștia eu niciodată nu voi aduce jertfă, nici mă voi teme de chinurile tale, căci este scris: Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă. Iar tu, având putere asupra trupului meu, fă ceea ce voiești”.

Atunci împăratul a poruncit să fie ars în cuptor episcopul, de viu. Deci, ostașii au aprins cuptorul de dimineața până la amiază, și sfântul episcop a zis către dânșii: „Să încetați puțin și eu voi arăta puterea Domnului Dumnezeului meu, pentru al Cărui sfânt nume se încinge acel cuptor, spre a mă pierde”. Zicând aceasta, s-a aruncat în cuptorul cel foarte aprins și a șezut în mijlocul lui, iar aceia s-au dus, crezând că el va arde și va pieri îndată. Dar la miezul nopții, ieșind sfântul bărbat din cuptor și intrând în casă la împăratul, deschizându-se toate ușile singure, l-a deșteptat și i-a zis: „Eu sunt Teopempt, episcopul, omul lui Iisus Hristos, pentru că n-am murit, după cum tu ai poruncit ca să mă omoare și iată că sunt viu”. Zicând acestea, s-a dus iarăși în cuptor; iar împăratul, văzându-l pe sfântul și auzind cuvintele lui, s-a înspăimântat și a rămas ca un mut, de frica cea mare. A doua zi, chemând pe ostașii săi, le-a zis: „Ați aruncat pe creștinul acela în cuptorul cel ars, unde v-am poruncit?”. Ostașii au răspuns: „Am făcut, stăpâne, precum ne-ai poruncit; l-am aruncat și, arzând, a murit ieri”.

Atunci Dioclețian a pornit cu ostașii săi și s-a oprit înaintea cuptorului, dar a auzit pe sfântul episcop, cântând și binecuvântând pe Dumnezeu în mijlocul cuptorului celui arzând, și s-a mirat foarte mult.

Ieșind sfântul din cuptor nevătămat, împăratul a zis către cei de față: „Vedeți ce putere are vraja creștinească; căci am auzit că în numele unui Iisus își săvârșesc farmecele lor”. Deci a poruncit ca în același ceas să prindă un câine și să-l arunce în cuptor, vrând să vadă dacă nu va arde câinele, precum n-a ars episcopul cu minune; dar îndată a ars câinele. Văzând aceasta împăratul, a zis către omul lui Dumnezeu: „Voi pune asupra ta mai multe chinuri, ca asupra unui necurat, de vreme ce te-am cunoscut că ești înșelător și vrăjitor”. Și a poruncit ca într-o temniță să fie închis, fără a i se da nici pâine, nici apă, până în ziua în care avea să-l judece înaintea poporului; și a petrecut omul lui Dumnezeu douăzeci și două de zile în această temniță, fără hrană și băutură, întărindu-se de Dumnezeu.

După trecerea acestor zile, împăratul a poruncit ostașilor săi să meargă ca să cerceteze dacă se află încă în viață creștinul acela. Ostașii, mergând la închisoare, l-au găsit viu și cu fața veselă, ospătat ca la o masă împărătească; apoi s-a supărat Dioclețian și a scos din temniță pe fericitul episcop și, rupându-și hainele de pe dânsul, a bătut din palme, zicând: „Veniți și vedeți vraja creștinească”. Iar fericitul episcop a zis: „Până când, ticălosule, ai inima închisă, și nu cunoști pe Dumnezeul cel adevărat, în Care eu cred? Acela mi-a dat mie putere și tărie. Câtă vreme te voi birui, voi socoti nimic toate chinurile”.

Împăratul, auzind de toate acestea, a poruncit să-i scoată ochiul cel drept și să-l puie în mâna lui cea dreaptă, și astfel să-l ducă iarăși în temniță. Acolo, rugându-se sfântul, o lumină mare a strălucit în întuneric și îndată ochiul său s-a deschis, fiind întreg și sănătos ca și celălalt. De acest lucru înștiințându-se împăratul și văzându-l, s-a mâniat mai mult și a zis: „Mă jur pe împărăția Romei și pe marele Apolon, că nicidecum nu mă voi odihni până ce nu voi chema mai întâi pe cel mai puternic vrăjitor, care va putea să-ți risipească toate meșteșugurile și farmecele tale”. Aceasta zicând, iarăși a poruncit să-l ducă în temniță. A trimis apoi scrisorile sale în toate părțile stăpânirii, că, dacă se va afla vreun vrăjitor, care să poată risipi farmecele creștinești, să vină la dânsul degrabă și să ia multe daruri și mare cinste. Deci a venit un vrăjitor, anume Teona, care stând înaintea lui Dioclețian, a zis: „După porunca voastră împărătească, am venit ca mai degrabă să dezleg creștineștile farmece, căci nu se va afla în mine nedreptate înaintea ta”.

Aceasta auzind împăratul, s-a bucurat și a zis: „Este la mine în temniță un boier creștin, ale cărui farmece de le vei dezlega, mare cinste vei lua”. Teona i-a zis: „Să facă creștinul acela vreo putere înaintea mea și eu voi risipi toate lucrările lui”.

Deci, veselindu-se împăratul de niște cuvinte ca acestea, a zis către dânsul: „Eu aș voi ca de la tine mai întâi să văd vreun semn”. Teona i-a zis: „Să se aducă aici un bou mai sălbatic”. Acela fiind adus, Teona a șoptit niște cuvinte în urechile boului și îndată boul a crăpat în două și fiecare parte era deosebită.

Atunci mirându-se împăratul, a zis: „Cu adevărat tu ești destoinic pentru risipirea farmecelor creștinești”. Teona vrăjitorul a zis către împărat: „Așteaptă puțin și vei cunoaște prin minune lucrul ce s-a făcut, împărate”. Aceasta zicând, a poruncit ca să-i aducă un cântar și a pus în el acele părți ale boului, umflându-se amândouă deopotrivă.

Deci a poruncit Dioclețian ca să aducă înaintea sa pe Sfântul Teopempt, episcopul, și, punându-l împotriva vrăjitorului, a zis către dânsul: „Știindu-te că ești înșelător și vrăjitor, am chemat acest fermecător din părțile Egiptului, voind să cunosc cine din voi este mai puternic în fermecătorii”.

Atunci Teona a zis către episcop: „Două meșteșuguri ale farmecelor voi săvîrși acum asupra ta și de nu te vor vătăma, voi crede și eu în Dumnezeul tău”. Deci, făcând două turte din făină fermecată, i-a dat episcopului să mănânce; iar el, luând, le-a mâncat și s-au îndulcit în gura lui ca mierea, cu nimic vătămându-l.

Văzând aceea Teona, s-a mirat și a zis: „Încă un meșteșug de farmece minunat voi săvîrși asupra ta și de nu te va vătăma, voi crede în Dumnezeul tău”.

Luând un pahar de apă, a pus într-însul o iarbă aducătoare de moarte și a chemat numele celor mai puternici diavoli, ca mai puternică să-i fie otrava, apoi a dat-o sfântului să bea; el bând-o, a rămas nevătămat.

Teona, căzând la picioarele episcopului, a zis: „Sunt creștin și mă închin Celui răstignit”. Împăratul auzind aceasta, s-a tulburat foarte și a strigat, zicând: „Mari sunt facerile de minuni ale creștinilor, care se fac cu vrăji”. Deci, a poruncit să-i ducă în temniță, unde sfântul episcop învățând credința pe Teona, l-a numit Sinesie, adică „plin de înțelegere”, de vreme ce a înțeles cu inimă curată și a cunoscut pe Hristos Dumnezeu; apoi l-a botezat acolo.

A doua zi împăratul a poruncit ca pe sfântul episcop să-l aducă înaintea sa și, plecându-și grumajii, a zis către dânsul: „Bucură-te, învățătorule al vrăjitorilor”, și-l sfătuia cu cuvinte multe spre păgânătatea elinească.

Nevrând sfântul să jertfească zeilor, împăratul a poruncit să-l întindă pe pământ, cu fața în sus și de patru lemne să-l lege de mâini și de picioare, apoi să aducă o bucată mare de piatră dintr-un stâlp sfărâmat, pe care abia opt oameni puteau s-o ducă și s-o pună pe pântecele sfântului. Dar rugându-se sfântul episcop rugându-se, îndată acea piatră ce era pe pântece, singură ridicându-se, s-a aruncat de la dânsul departe, ca de 15 coți.

Atunci Dioclețian a poruncit să-l spânzure de picioare, cu capul în jos și altă piatră grea să-i spânzure de grumaji; deci a lăsat pe sfântul spânzurat de dimineață până la al treilea ceas din zi. Apoi a poruncit să taie funia cu care sfântul era spânzurat de picioare, ca astfel, deodată căzând și capul sfărâmându-și de greutatea pietrei, iar grumajii rupându-și, să se sfârșească. Aceasta făcându-se, sfântul episcop, cu puterea lui Dumnezeu, a stat drept pe picioarele sale.

După aceasta tiranul a dat asupra lui hotărâre de moarte, pe care sfântul cu bucurie a primit-o și cu glas mare a grăit: „Bine este cuvântat Dumnezeu și Tatăl Domnului Iisus Hristos, Care m-a învrednicit să ajung această zi, pe care în toată vremea o doream; deci mă rog, Ție, Doamne, pomenește-mă și în acest ceas”. Zicând aceasta, și-a plecat genunchii și i-au tăiat capul, săvârșindu-se în pace și în mărturisirea Sfintei Treimi.

După aceea a poruncit împăratul ca să aducă înaintea sa pe Teona vrăjitorul, care crezuse în Hristos și după ce n-a putut nici cu îmbunări, nici cu îngroziri să-l înduplece la jertfele idolești, a poruncit să-l arunce într-o groapă adâncă, să-l astupe cu țarina, apoi a adus cai ca să calce pe sfânt în groapă. Astfel, Sfântul Teona astupându-se cu țarină și de picioarele cailor mult călcându-se, a trecut către Domnul.

Deci Sfinții Mucenici Teopempt episcopul și Teona, zis Sinesie, și-au săvârșit nevoințele lor cele mucenicești de la Dioclețian împăratul, în Nicomidia; împărățind peste toți Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, I se cuvine slava, în veci. Amin.