Noi pe care bogăţie punem preţ?

Cuvinte duhovnicești

Noi pe care bogăţie punem preţ?

Când diavolul îţi înşfacă bogăţia prin orice mijloc şi tu Îl slăveşti pe Domnul, îl răneşti îndoit pe vrăjmaş, pe de o parte pentru că nu ţi-a părut rău pentru cele pe care le-ai pierdut, şi pe de altă parte pentru că primeşti chiar şi necazul mulţumindu-I lui Dumnezeu.

Aşadar când pierdem bogăţii şi bani, să nu ne tulburăm, ci să zicem: „Slăvit să fie Dumnezeu”, şi vom afla bogăţie mult mai mare. Cât ne folosim din aceste cuvinte nu ne-am folosi nici dacă am cheltui tot ce avem pe binefaceri, nici dacă am umbla peste tot căutând săraci pentru a-i ajuta, nici dacă ne-am risipi banii pentru a oferi mâncare celor înfometaţi. Din această pricină nu-l admir atât de mult pe Iov pentru că-şi ţinea casa deschisă celor aflaţi în nevoi, ci pentru faptul că a îndurat pierderea bunurilor sale mulţumindu-I şi slăvindu-L pe Dumnezeu. Cel care poate, atunci când este încercat de necaz, să spună sincer şi fără cârteală ceea ce a spus Iov, „Domnul a dat, Domnul a luat” (Iov 1, 21), fie doar din pricina asta va fi arătat drept împreună cu Iov şi va sta în slavă alături de Avraam. Când diavolul îţi înşfacă bogăţia prin orice mijloc şi tu Îl slăveşti pe Domnul, îl răneşti îndoit pe vrăjmaş, pe de o parte pentru că nu ţi-a părut rău pentru cele pe care le-ai pierdut, şi pe de altă parte pentru că primeşti chiar şi necazul mulţumindu-I lui Dumnezeu.

Diavolul, dacă vede că te-ai necăjit din cauza pierderii banilor şi că te ridici împotriva lui Dumnezeu, atunci nu va înceta să-ţi provoace ispite asemănătoare. Însă dacă vede că întâmpini chiar şi cea mai mare nenorocire cu răbdarea lui Iov, va înceta să te mai războiască, ca să nu-ţi aducă, fără să vrea, cununi mai strălucitoare. Chiar Iov, datorită atitudinii sale plăcute lui Dumnezeu, a primit înapoi îndoit cele pe care le pierduse. Tu, însă, nu vei primi îndoit sau întreit, ci însutit le vei primi pe toate, dacă rabzi cu vitejie duhovnicească nenorocirile care ţi se întâmplă şi, mai important, vei moşteni viaţa veşnică, de care doresc să ne bucurăm cu toţii, cu harul Domnului.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Ed. Egumeniţa, pp. 163 - 164)

Citește despre: