Dobândim desăvârșirea când îi ajutăm pe alții să se desăvârșească

Niciun om nu poate urca spre Dumnezeu (spre bine) dacă nu ajută şi pe alţii să urce şi dacă nu e ajutat şi el de alţii.

Cu cât se întăreşte cineva mai mult în încredinţarea că a sporit în apropierea lui Dumnezeu, cu atât asalturile duhurilor rele sunt mai stăruitoare. Dar şi în respingerea acestora ne bucurăm mai mult de ajutorul îngerilor. În felul acesta, îngerii înşişi sporesc împreună cu noi în desăvârşire, luptând şi ei împreună cu noi împotriva atacurilor rele. Dacă îngerii înşişi ar fi supuşi unor asemenea încercări şi ar trebui să lupte pentru respingerea lor de la ei înşişi, ei ar face fără noi suişul lor spre Dumnezeu. Dar nu li s-a dat să urce fără noi, fără să ne ajute pe noi. De altfel, s-ar putea spune că aceasta e o rânduială generală. Niciun om nu poate urca spre Dumnezeu (spre bine) dacă nu ajută şi pe alţii să urce şi dacă nu e ajutat şi el de alţii.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 323 la Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia IX, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 235-236)

De la același autor

Ultimele din categorie