Avem aici taina sinergiei, a colaborării dintre har și libertate. Cine stă tare în cugetarea îndreptată spre Dumnezeu pare să stea prin el însuși. De fapt, stă tare pentru că harul îl ajută în chip ascuns să facă acest efort. Harul nu exclude efortul voinței noastre, ci tocmai el își arată lucrarea lui în acest efort. Totuși, harul nu-și produce efectul decât prin acest efort. Când te ajuți pe tine e semn că te ajută și Dumnezeu. Chiar faptul că stai în Cel ferm te face ferm. Chiar prin aceasta ne aflăm într-o stare mai presus de fire. Dar chiar în această stare fermă e implicat în același timp un efort al nostru. E adevărat că ținem această fermitate mai ușor sau o ținem numai datorită faptului că lucrează harul în noi, dar efortul nostru e totuși implicat în posibilitatea firii.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 241 la Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia X, Editura Humanitas, București, 2008, p. 188)