Cum să nu devină spovedania un act formal

În mărturisire are loc o rușine culminantă pentru păcat și bărbăția care o biruiește. E bărbăția ostașului în toiul luptei, superioară celei dinainte de luptă.

Mărturisirea păcatelor e, pe de o parte, o biruire a rușinii pentru ele, pe de alta, o adâncire a sentimentului de rușine, fapt care produce străpungerea sau zdrobirea inimii. Căci mărturisirea nu e o biruire a rușinii prin nesimțire, ci prin scârba de păcat și prin teama de pedeapsa veșnică pentru el.

În mărturisire are loc o rușine culminantă pentru păcat și bărbăția care o biruiește. E bărbăția ostașului în toiul luptei, superioară celei dinainte de luptă. Duhovnicul ajută la amândouă. Numai așa mărturisirea e un eveniment duhovnicesc de adâncă zguduire și un început de viață nouă. Altfel devine un act nesimțit, formal, care nu răscolește ființa și nu ajută la înnoirea vieții. Cu această străpungere de inimă s-au pocăit și cei ce au devenit creștini în ziua Cincizecimii (Fapte 2, 37-38).

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 112 la Calist și Ignatie XanthopolCele 100 de capete, în Filocalia VIII, Editura Humanitas, București, 2002, p. 70)

De la același autor

Ultimele din categorie