Nu încuviința, frate, cuvintele prietenilor care îți grăiesc liniștitor: „Lasă spovedania pentru când te vei îmbolnăvi. Atunci va veni preotul să te spovedească și să te împărtășească.” Tu răspunde-le: „De multe ori preotul este chemat la cel bolnav când limba îi este amorțită și cugetul i s-a întunecat. Atunci este prea târziu. Cel bolnav, chiar dacă vrea atunci să se spovedească, nu mai poate. Dacă mi se întâmplă și mie la fel? Dacă îmi paralizează și mie gura? Dacă, la bătrânețe, scleroza creierului sau altă boală îmi va răpi memoria? Nu voi mai putea să-mi amintesc și să-mi mărturisesc păcatele! Atunci nici unul dintre prietenii mei nu mă va putea ajuta. De aceea mă voi spovedi acum, cât am putere și îmi amintesc totul!”

O astfel de hotărâre este mântuitoare. Așadar, nu amâna spovedania!

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, București, 2010, p. 120)