Nu pot, nu pot, nu apuc să fac rugăciunile şi metaniile ce le-aş datora. Am şi îndatoririle mele duhovniceşti, le am şi pe ale părintelui Vartolomeu, pentru că e bolnav şi Hristos va cere de la el numai răbdare.

Părintele Vartolomeu, ucenicul lui, suferea de mai mulţi ani de un parkinson avansat şi tremura tot. Iar Bătrânul Filaret, pe lângă faptul că îi împlinea îndatoririle lui duhovniceşti îl şi slujea în acelaşi timp, cu toate că era bătrân de şaptezeci şi opt de ani. L-a slujit cincisprezece ani, până când a căzut şi el la pat.

I se spărseseră venele picioarelor din pricina statului în picioare la rugăciune... Fiindcă suferea de plămâni, stătea într-un colţ ca să nu cadă, învelit cu nişte pături vechi. Fireşte îl cercetau mulţi părinţi, dar ori toţi deodată, ori niciunul, deoarece fiecare spunea că poate va merge altul. În cele din urmă rămâneau singuri şi fără de ajutor. Dar în zilele acelea desigur că simţeau în mai mare măsură mângâierea dumnezeiască, deoarece le lipsea cea omenească. Și fiindcă amândoi aveau dragoste nobilă, căci fiecare din ei se gândea la celălalt, Hristos şi Maica Domnului se gândeau la ei şi-i mângâiau dumnezeieşte.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Părinţi aghioriţi. Viori din Grădina Maicii Domnului, p. 90)