Să urmărim un rezultat, o înnobilare sufletească. Fără înnobilare sufletească, degeaba ne numărăm zilele de post. Bineînțeles că nu-i vorba de zilele de post pe care trebuie să le țină toată lumea, toți creștinii: miercurea și vinerea, plus posturile Bisericii, ci mă gândesc la un post special pe care l-ar face cineva. Degeaba-și numără zilele de post, dacă nu urmărește un rezultat anume, adică îmbunătățirea sufletească. Noi suntem chemați să fim ascultători cu Bunul Dumnezeu, căci dacă suntem răi, ne asemănăm cu cel rău, iar dacă suntem buni, ne asemănăm cu Bunul Dumnezeu. Trebuie să ne silim să ne îmbunătățim viața, iar îmbunătățirea vieții se face prin astfel de metode: prin rugăciune, prin postire, prin rugăciunea minții: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”, prin retragere, adică nu te duci totdeauna acolo unde-s pricinile patimilor, acolo unde-s cine știe ce lucruri care după aceea te duc în ispită, ci cauți să-ți simplifici viața.

Noi de aceea nu avem timp pentru Dumnezeu, pentru că prea complicăm viața, prea ne trebuie multe, prea vrem lux, prea vrem lucruri care, de fapt, nu țin de o viață duhovnicească. Toate-s bune și la locul lor, dar dacă pierzi prea multă vreme care I s-ar cuveni lui Dumnezeu, și o pierzi în loc să-ți faci datoriile, atunci nu-i bine! Zicea Părintele Serafim Popescu că atunci când s-a dus la Sfântul Munte a întâlnit acolo un părinte care zicea că „e mai bun peștele decât cartofii, dar pierzi prea multă vreme de pravilă pentru pescuit”. Deci el avea ceva mai important de făcut decât să pescuiască. Prefera să mănânce cartofi și să nu mănânce pește, decât să-și piardă vremea care-i hotărâtă pentru pravilă, pentru rugăciune.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Cum putem să devenim buni, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, p. 52)