Să nu credem că numai prin lucruri materiale îi putem fi de folos săracului. Trebuie să-i oferim și hrană duhovnicească. De multe ori, chiar și sufletul nostru este întemnițat, este sărac și gol în fapte bune. De acesta să ne îngrijim mai întâi, să îl îmbrăcăm, să îl hrănim și să îl scoatem din închisoarea osândei, vinovăției și păcatului. Și când ajutăm sufletul nostru, e ușor apoi să-l ajutăm și pe aproapele nostru. Priviți cât de jos a coborât Hristos. A coborât și a zis: „Primiți-Mă și pe Mine ca pe un sărac; orice oferiți acestui sărac, Mie îmi oferiți. Și Eu voi lua ceea ce îmi oferiți voi și pentru aceasta vă voi da Împărăția Mea”. Legea Evangheliei și poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, nu sunt de neînfăptuit; înfăptuirea poruncilor lui Dumnezeu este fericire și nu nefericire. Omul suferă când simte ură, când simte gelozie, când simte răutate. Și preferăm să suferim decât să iubim. Când îl miluiești pe sărac, trebuie să simți fericire, să simți bucurie, pentru că l-ai făcut să-și afle odihna. Era înfometat și acum nu-i mai e foame, ori îi era frig și acum s-a încălzit. Era la închisoare, tu ai plătit și acum este liber. Aceste fapte nu sunt grele și omul se simte foarte fericit. Iată calea lui Dumnezeu!

(Părintele Efrem Athonitul, Despre credință și mântuire, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 14)