Nu este fericire mai mare decât să iubești pe Dumnezeu
Dar când sufletul cunoaște iubirea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, atunci el simte lămurit că Domnul e pentru noi un Tată, cel mai apropiat, cel mai bun și mai drag.
Iubirea nu se îngrijește de vreme și are totdeauna putere. Unii cred că Domnul a suferit pentru oameni din iubire, dar cum nu găsesc această iubire în sufletul lor, aceasta li se pare că ar fi o poveste de demult. Dar când sufletul cunoaște iubirea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, atunci el simte lămurit că Domnul e pentru noi un Tată, cel mai apropiat, cel mai bun și mai drag, și că nu e fericire mai mare decât să iubești pe Dumnezeu din tot cugetul, din toată inima și din tot sufletul, așa cum a poruncit Domnul, și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Și când această iubire este în suflet, atunci toate bucură sufletul, dar când o pierde, omul nu-și mai găsește odihna, se tulbură și se supără pe ceilalți atunci când este supărat de ei și nu înțelege că el însuși este vinovat: a pierdut iubirea lui Dumnezeu și a osândit sau urât pe fratele lui.
(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, p. 154)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro