Nu există putere mai mare decât cea a credinţei. «Fie ţie după credinţa ta...» Cre­dinţa se poate clătina, de aceea să luăm aminte ca nu cumva să se sălăşluiască întru noi puterea celui rău şi să alunecăm.

De îndată ce ne smintim să spunem «Am păcătuit!» de multe ori, iar nu o dată sau de două ori...

Plângerile noastre să le ducem sus, la Tatăl nostru. Când cineva stăruie în fapta bună, în rugăciune îl înconjoară mulţi diavoli. Cel necredincios are un diavol, care se poate să-i binecuvinteze lucrarea, pe când cel credincios care mereu strigă «Am păcătuit!», are în jurul său opt diavoli, care caută să-l surpe şi îl lovesc mereu. Dar creştinul nu trebuie să se mâhnească pen­tru aceasta.

Cum să aduci bucurie înlăuntrul tău? Prin rugăciune neîncetată. «Am păcătuit!... Am păcătuit!...» Făcând astfel se vor linişti simţurile tale. «Numai Tu, Doamne, ne vei păzi». Noi nu putem să ne păzim nici de boală, nici de cele rele. Astăzi, toate cele rele sunt mişcate de Satana. Dumnezeu nu poate să ne vrea decât binele, iar nu dis­trugerea noastră. Dar, oare, noi pe care cale mergem? Pe cea a lui Abel? Sau a lui Cain? Lumea umblă în întuneric. Biserica este trează zi şi noapte. Iar Sfântul Munte se află în trezvie, ca să răpească binele.

Să nu ne pierdem credinţa, căci ea este legătura care ne uneşte cu Dum­nezeu.

Biserica: aşa cum o albină adună nectar din toate florile câte puţin şi-l face miere, tot astfel şi Hristos păstrează bunătatea în Biserică.

Pe cel ce îţi face bine să nu îl sminteşti cu nerecunoştinţa ta, deoarece va pleca Harul lui Dumnezeu, va pleca puterea.

Talantul despre care Hristos vorbeşte în parabolă este bunătatea, iar nu talentele.

(Anastasie Malamas, Ca aurul în topitoare, traducere de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 58-59)