„Să nu cauţi să primeşti sfat de la cineva care nu se află în vieţuirea ta, chiar dacă ar fi foarte înţelept. Încredinţează mai degrabă gândul tău unui om neînvăţat, dar care a făcut cercarea lucrurilor, decât unui filosof învăţat, care vorbeşte din citiri, fără cercarea lucrurilor. Dar ce este cercarea (experienţa)? Cercarea stă în a primi cineva privirea lucrurilor fără să fi luat cunoaşterea lor în sine însuşi, ci în a simţi în chip limpede, prin cercare, folosul şi paguba lor, pentru faptul că a petrecut în ele timp îndelungat. De multe ori un lucru pare păgubitor, dar înlăuntrul lui are o lucrare plină de folos. În acelaşi fel socoteşte şi lucrul dimpotrivă. Adică de multe ori un lucru pare să fie de folos, dar înăuntru e plin de vătămare. De aceea, mulţi dintre oameni află pagubă în lucrurile ce par să aducă câştig  . Dar nici de la aceştia nu primim mărturia adevărată a cunoaşterii. Foloseşte-te deci de sfătuitorul acela care ştie să probeze cu răbdare lucrurile care cer o dreaptă socoteală (un discernământ). De aceea, nu oricine e vrednic de crezământ când dă un sfat, ci numai acela care mai întâi şi-a chivernisit bine libertatea lui şi nu se mai teme de învinovăţiri şi clevetiri.”

(Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia X, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 215-216)