Duhul Sfânt Se pogoară și acum pe pământ, chiar dacă noi nu băgăm de seamă lucrul acesta; face totul, chiar dacă noi punem pe socoteala faptelor omenești multe dintre lucrurile săvârșite de către El. El strică și zidește, înalță și coboară, îmbogățește și sărăcește, stinge și dă viață nu numai în ceea ce privește oamenii, ci chiar și în lucrurile neînsuflețite și în făpturile pe care le stăpânește. Cu Duhul Domnului s-au întărit Cerurile și se întăresc până acum; El păstrează pământul și tot ce este pe el. 

„Lua-vei Duhul Tău și se vor sfârși, și în țărâna lor se vor întoarce” (Psalmul 103, 30). Duhul lui Dumnezeu rânduiește obștile mari și mici, pune și schimbă împărații, prinții și stăpânitorii; fără El, obștea se dezbină, împărăția se destramă, chiar dacă s-ar înălța prin puterea și slava sa: „întorcându-Ți Tu fața Ta, se vor tulbura” (Psalmul 103, 30). De duhul Domnului este zidit și pământul inimilor noastre. El singur le curățește și le preface în vase de bună treabă, înnoiește fața acestui pământ aflat înlăuntrul nostru, înnoiește inimile noastre învechite de păcate, învechite în fărădelegi. 

Duhul Sfânt zidește tot ce e pe pământ. Noi ne ostenim asupra pământului, semănăm, sădim, adunăm recolta și roadele și credem că toate acestea sunt făcute de mâinile noastre; sau, înălțându-ne în cugetare, le punem pe seama naturii, a legilor și puterilor ei. Însă nu puterile noastre, nu ostenelile cele cu multe griji, ci Mâna lui Dumnezeu este Cea care, atunci când se deschide, pe toți ne umple de bunătăți.

(Sfântul Inochentie al Penzei, Viața care duce la Cer, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2012, pp. 178-180)