Pironeşte pe stâlpul văzut prin mărturisire orice şarpe ce se mişcă în tine şi aşa îl vei omorî. Dar dacă-l ţii ascuns în tine, nu vei umbla pe calea dreaptă, ci pe căi nedrepte, acoperite de întuneric.

Trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele, fără a te cruţa, aşa cum nu te-ar cruţa, dacă ţi le-ar dezvălui altcineva. Desigur, spunându-le tu însuţi, vei trece prin clipe de mare ruşine. Dar nu poţi scăpa de ruşine, dacă nu treci prin ruşine. Cu ruşinea pe care o suferi loveşti păcatele care-ţi produc ruşinea şi înlături pricina ruşinii. Ruşinea mărturisirii este trecătoare, dar ruşinea obiectivă a rămânerii în păcatul nemărturisit e durabilă şi se adânceşte mereu.

(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale Filocaliei românești. Volumul II, Editura Doxologia, 2013, pp. 18-19)