O pagubă ce şi-o pricinuiesc cei ce păcătuiesc cu nădejdea spovedaniei şi a pocăinţei este mărimea şi mulţimea păcatelor ce le săvârşesc. Cu socoteala greşită ce şi-o fac zicând: "Am să mă spovedesc", ei păcătuiesc fără nici o frică sau sfială afundându-se în groapă şi în cea mai murdară mlaştină a păcatului. Săvârşesc cu neruşinare păcatele pe care nici necredincioşii şi cei neevlavioşi nu le fac, rostogolindu-se în murdăria şi necurăţia, în care nici animalele cele necuvântătoare nu cad. Dumnezeu nu uită însă răutatea lor şi va veni vremea pedepsirii, precum spune prin gura lui Osea: "Au fost stricaţi ca odinioară în munte" (9,9). Iar păcatele unor astfel de răi: Îşi va aminti de nedreptăţile lor şi va pedepsii păcatul lor şi iată şi pedeapsa cu care îi va pedepsi Dumnezeu.

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Deprinderi duhovniceşti, Editura Episcopiei Alba iulia, 1995, p. 365)