Bunicii noştri nu doar că astăzi consumau şi ultimele mâncăruri „de dulce”, dar astăzi, poate în unele locuri şi acum se obişnuieşte, în prima zi din Postul Păresimilor urcă în pod vasele de gătit mâncarea de dulce şi le coboară pe cele în care se găteşte numai mâncarea „de sec” pentru ca ei să nu se întineze de nepostire nici măcar cu o picătură.

Sfântul Ioan Gură de Aur, vorbind în Omilia despre desfătarea celor viitoare, face o frumoasă paralelă între viaţa de aici şi viaţa de dincolo, viaţa pământească şi viaţa veşnică: vorbeşte de veacul de acum ca despre un stadion în care are loc competiţia pentru care se va primi premiul, iar premiul este însăşi viaţa veşnică.

Un foarte de folos cuvânt, în zi de post de o zi sau de mai multe zile, ne oferă proorocul Isaia, când mustră pe poporul ales că nu posteşte aşa cum vrea El, iar citind capitolul respectiv din Scriptură vedem că mulţi sunt şi aceia atunci: postim şi în acelaşi timp urâm, postim dar duminica şi sărbătoarea mai dereticăm ceva mai mult prin casă sau pe lângă casă, postim dar milostenie nu facem. Despre milostenie, acelaşi Sfânt Ioan Gură de Aur, în omilia la profetul Ilie şi văduva din Sarepta, spune că milostenia fără feciorie poate mântui, dar fecioria fără milostenie nu poate.

Cine ne porunceşte fiecăruia să postească?

Numai dragostea noastră pentru Dumnezeu şi dorinţa de a fi mai buni duhovniceşte. Postul trebuie să fie o hotărâre fermă a fiecăruia în parte, având ca motivaţie dragostea de Hristos şi necesitatea de a fi mai bun.

Exemplul vieţii sfinţilor asceţi ne învaţă că trupul este un rău stăpân, dar un bun slujitor şi că fără post nu putem să facem trupul să ne asculte. Nu doar că medicii recomandă postul şi o alimentaţie formată din legume în proporţie minimă de 50%, dar simţim nevoia a ne subţia trupul pentru ca sufletul mai uşor să se ridice spre Dumnezeu.

Ce trebuie să fac ca postul meu să fie bine-primit?

Un proverb chinezesc spune că „o călătorie de o mie de mile începe cu primul pas” şi noi trebuie mai întâi să ne hotărâm să „mergem” pe acest pelerinaj în căutarea lui Dumnezeu ca să îl invităm să locuiască în noi şi pe de altă parte o călătorie nu înseamnă doar primul şi ultimul pas, ci şi pe toţi cei dintre aceştia. Nu este rău dacă ne-am hotărât de anul acesta să începem să postim cât putem, măcar o săptămână-două, iar în ceilalţi ani să mai adăugăm câte una în câţiva ani postind toate posturile. Apoi nu putem posti şi face rău, nu putem posti şi cleveti, nu putem posti şi ponegri, nu putem. Iar în post medicamentul numit milostenia înmoaie împietrirea inimii.

Dacă vedem postul ca o competiţie duhovnicească, care ar fi competitorii?

În această competiţie competiţia era cu sine însuşi şi cu tot ceea ce ar abate creştinul de la ţinta sa: viaţa în Hristos.

În lumea de astăzi, care iubeşte sportul aşa de mult, am putea să privim postul ca pe un exerciţiu de încălzire şi activare a puterilor duhovniceşti, pentru a ne fortifica sufletul pentru a se putea întâlni cu Dumnezeu.

(Pr. Ilie Caraghiaur, Parohia „Sfinții Împărați, întocmai cu apostolii, Constantin și mama sa Elena”, Lunca Rateş, judeţul Iași)