Nu te lua după ce văd ochii. Căci ochii văd cele de deasupra, nu cele din adânc; văd veşmântul, nu miezul; văd actorul, nu omul; văd omul, nu pe Dumnezeu. Mintea binecuvântă vede ceea ce ochiul nu poate vedea; vede adâncurile de sub suprafaţă, vede miezul de sub veşmânt, vede omul de dincolo de actor, şi pe Dumnezeu dincolo de om. Cele ce nu se văd sunt pentru cei maturi; cele ce se văd sunt pentru copii. Toate profunzimile şi înălţimile fiinţei sunt nevăzute; tot miezul, toată esenţa şi tot rostul tuturor lucrurilor este nevăzut, nevăzut pentru ochiul simţitor, dar văzut pentru ochiul lăuntric, pentru vederea dumnezeiască din lăuntrul nostru, iar aceasta este mintea. Într-un cuvânt, ochiul trupesc vede semnele sau chipurile, iar mintea vede duhul şi rostul. Pentru ce în pilde grăieşti lor? întrebau ucenicii pe Domnul lor. Iar El le răspunse: Pentru că vouă s-au dat a cunoaşte tainele împărăţiei cerurilor, iar acelora nu s-au dat. (Matei 13,11). Deschişi sunt ochii lor, dar mintea nu le e deschisă. Cu ochii trupeşti privesc şi văd lucruri trupeşti, văd suprafaţa acelor lucruri, culoarea şi forma lor, dar nu sunt în stare să vadă nici miezul cel dinlăuntru, nici rostul, nici înţelesul acelor lucruri.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniței, Editura Predania, pp. 104-105)