Sfânta Scriptură nu dă numele celui la nunta căruia S-a numărat printre oaspeţi Domnul Hristos (se crede, îndeobşte, că va fi fost a lui Natanael „israelitul în care nu este vicleşug”), care a constituit prilejul săvârşirii primei Sale minuni şi cuprinde semnificaţii de natură a lumina într-un chip oarecum diferit de perspectiva comună învăţătura creştină ori, mai bine zis, concepţia hristică despre viaţă.

La Cana Galileii, Hristos ni Se dezvăluie Domn al belşugului, veseliei şi plinătăţii, iar creştinismul ca întru totul diferit de un soi de puritanism posac şi mohorât, amator şi slăvitor de lipsuri, sărmănie, puţinătate, intransigenţă şi acreală, vetre stinse şi feţe aspre. Dar nu! Domnul blagosloveşte înmulţirea roadelor, prisosul de vin, voioşia făpturilor Sale! Se încruntă numai când vorbeşte cu fariseii, Se mânie numai când îi vede pe cei care prefac casa de rugăciuni a Tatălui în peşteră de tâlhari, ori când aude judecăţile celor care nici pe ei nu se mântuie şi nici pe alţii nu-i lasă să-şi afle mântuirea.

(Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Cuvinte de credință, Editura Mănăstirii Rohia, 2006, p. 31)