O altă boală a inimii este înăsprirea şi învârtoşarea ei. Neacceptând harul lui Dumnezeu, care preface răul în bine şi întunericul în lumină, inima rămâne nepocăită: „Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi!" - le spunea Sfântul Ştefan iudeilor (Fapte 7, 51). Această înăsprire şi învârtoşare a inimii, pentru care omul va fi judecat, este provocată de aroganţă: „Dar după învârtoşarea ta şi după inima ta nepocăită, îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu" (Romani 2, 5). Sfântul Marcu Ascetul arată: „Inima învârtoşată este poartă de fier zăvorâtă înaintea cetăţii, iar celui ce pătimeşte răul şi este strâmtorat, i se deschide de la sine, ca şi lui Petru" . Este de datoria noastră să nu creăm condiţii prielnice învârtoşării inimii: „Nu vă învârtoşaţi inimile voastre, ca la răzvrătire...", ne previne Sfântul Apostol Pavel (Evrei 3, 8).

Domnul Hristos a întâlnit de multe ori asemenea inimi nesimţitoare şi împietrite; chiar şi după minunea înmulţirii celor cinci pâini, după umblarea Lui pe mare şi suirea Lui în corabia ucenicilor, „inima lor era învârtoşată" (Marcu 6, 52). Cu un alt prilej, Domnul i-a întrebat pe ucenicii Săi: „Tot nu înţelegeţi, nici nu pricepeţi? Atât de învârtoşată este inima voastră?" (Marcu 8, 17).

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 198-199)