De la intrarea mea în viaţa monahală, – dar şi înainte de aceasta –, am cunoscut părinţi stareţi şi maici stareţe care mi-au atras atenţia într-un mod cu totul special. Unora dintre aceştia le-am dedicat, cu ani în urmă, câteva volume, apărute sub titlurile: Arhim. Iachint Unciuleac – un stareţ simbol; Arhim. Mitrofan Băltuţă – un nume nepieritor şi Părinţii copilăriei mele. Altora le-am închinat gânduri de recunoştinţă apărute în volumele altor coordonatori sau în „Ziarul Lumina”. Personal, îi consider pe stareţii din perioada de tristă amintire ca fiind „Generaţia de Aur” a Bisericii, întrucât în timpul lor au fost restaurate majoritatea mănăstirilor şi schiturilor; nu doar din Moldova şi, respectiv, din „Dulcea Bucovină”, ci din toată ţara. Înclin să cred că mulţi dintre stareţii şi stareţele de atunci nu vor lipsi din panteonul Împărăţiei lui Dumnezeu!

Marele lor merit – dincolo de faptul căau fost harnici şi rugători până la jertfă – este acela că au ştiut să-şi crească ucenici care – în orice moment – să preia respectiva ascultare şi să le continue proiectele. Este ştiut faptul că la formarea oricărui monah lucrează oameni deosebiţi, de la părinţi şi dascăli până la acei oameni minunaţi, cu un rol şi un rost bine definit în viaţa lui: stareţul, naşul de călugărie şi duhovnicul. În timp, în preocupările mele scriitoriceşti, tuturor celor care s-au remarcat printr-o asemenea slujire le voi dedica câteva slove în semn de preţuire pentru frumoasa lor lucrare din Biserică. 

Astăzi, la ceas aniversar, aş vrea să dedic câteva gânduri Stavroforei Iosefina Giosanu, stareţa Mănăstirii Văratic, sora după trup a Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, bunul nostru prieten şi frate întru slujire, şi ucenică a stareţei de pioasă amintire Stavrofora Nazaria Niţă, una dintre stareţele din „Generaţia de aur” a Bisericii.

Stavrofora Iosefina a impresionat de-a lungul celor aproape două decenii de slujire în ascultarea de stareţă, încredinţată sfinţiei sale de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, prin simplitatea, hărnicia şi cuminţenia sa, toate acestea secundate de o smerenie autentică, niciodată convenţională.

Stavrofora Iosefina s-a născut – ca mezină a familiei Anica şi Neculai Giosanu – la 5 mai 1963, în ziua Sfintei Mare Muceniţe Irina, în localitatea Stăniţa din judeţul Neamţ. Din botez se numea Elena. La părinţi au fost patru băieţi şi patru fete, dintre care Ilie – astăzi Înaltpreasfinţitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului – şi Elena – astăzi Stavrofora Iosefina – au îmbrăţişat viaţa monahală. 

Se spune că o Biserică fără monahi este o Biserică fără ideal. Monahii sunt nişte oameni cu totul speciali cărora Dumnezeu le-a promis zicând: „Le voi da în Casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un nume şi un loc mai de preţ decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic şi nepieritor” (Isaia 56, 5). 

Primele opt clase le-a urmat la şcoala din satul natal Stăniţa (1969-1977), după care – strămutându-se la cele veşnice mama sa în 1974, la numai 45 ani – s-a închinoviat la Mănăstirea Văratic, unde, între anii 1977-1980, a urmat şcoala monahală şi de cântări bisericeşti. Nouă ani mai târziu – în 1989 – s-a înscris la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, pe care l-a absolvit în 1994. 

Este licenţiată în Teologie – Secţia Teologie şi Asistenţă socială, promoţia 2004, cu lucrarea: Duhovnicie şi filantropie la Mănăstirea Văratic. Tradiţie, continuitate şi înnoire, sub îndrumarea Părintelui prof. Dan Manu de la Facultatea de Teologie din Piteşti. Doi ani mai târziu, în 2006, a urmat cursurile intensive de limbă germană în cadrul Universităţii din Salzwedel-Germania.

Până la numirea în responsabilitatea de stareţă – 15 decembrie 2001 – rasof.Iosefina, monahia Iosefina din 1987, când s-a călugărit, a îndeplinit în cadrul mănăstirii diferite ascultări, printre care: între 1977-1981 a lucrat în cadrulatelierului de covoare al mănăstirii; între anii 1981-1988 a împlinit ascultarea de supraveghetor muzeu, iar în perioada 1988-2001 a fost secretara mănăstirii. În timpul liber – dacă la mănăstire mai poate fi vorba de timp liber – trebuia să-i acorde atenţia cuvenită stareţei de pioasă amintire Nazaria Niţă, a cărei ucenică era, care între timp se îmbolnăvise.

După numirea în ascultarea de stareţă a Mănăstirii Văratic, cuvioşia sa a continuat proiectele predecesoarelor sfinţiei sale, iniţiind totodată altele noi. De exemplu, pe plan liturgic şi duhovnicesc s-a fixat un nou program de slujbe în cele trei biserici care se află în cadrul mănăstirii, cu participarea obligatorie a întregului personal monahal. Sigur, dacă la aceasta se mai adaugă la chilie şi citirea Sfintei Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi, maicile pot nădăjdui că se pot desăvârşi din punct de vedere duhovnicesc. 

Din punct de vedere cultural, cuvioşia sa a reorganizat şcoala monahală şi de cântări bisericeşti; a organizat cursuri de calificare pentru bucătar, recepţioner, infirmier, cofetar, brutar; a reorganizat corul mănăstirii sub îndrumarea Părintelui prof. univ. dr. Florin Bucescu şi a participat la sinaxele organizate în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei cu stareţii şi egumenii, susţinând la una dintre ele referatul cu tema Activitatea social-filantropică de la Mănăstirea Văratic. 

În anul 2002 a organizat – împreună cu Fundaţia „Lucretius” din Bucureşti – Simpozionul cu tema „Mihai Eminescu la Văratic. Cultură şi spiritualitate ortodoxă”, în cadrul căruia a susţinut referatul Prezenţe eminesciene la Mănăstirea Văratic; a coordonat tipărirea unui catalog – în 6 limbi: română, engleză, franceză, germană, italiană şi spaniolă – cu un scurt istoric al mănăstirii şi cu foarte multe imagini de prezentare a diferitelor sectoare de activitate din cadrul mănăstirii – muzeu, ateliere, gospodărie etc. De asemenea, a coordonat realizarea unui DVD de prezentare a activităţilor din cadrul Mănăstirii Văratic. Pentru toate aceste activităţi, în 2003, stareţa Iosefina a fost ridicată la rangul de stavroforă.

În anul 2007 a participat la cea de-a treia Conferinţă Ecumenică a Bisericilor, în cadrul căreia a susţinut lucrarea Praxis şi Theosis; pentru frumoasa prestaţie a primit din partea Institutului de Studii Ecumenice din Fribourg - Elveţia distincţia „Trandafirul de argint al Sfântului Nicolae”. Pe aceeaşi linie de preocupări a coordonat volumul omagial închinat Stavroforei Nazaria Niţă, intitulat: Un model de stareţă a vremurilor tulburi, şi a creat noi spaţii pentru conferinţe şi bibliotecă.

În anul 2004 – sub îndrumarea Părintelui prof. univ. dr. Florin Bucescu de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi – a organizat, în cadrul mănăstirii, cursuri de muzică psaltică, iar în 2005 –sub îndrumarea Domnului lector univ. dr. Adrian Sîrbu de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, unul dintre cunoscuţii protopsalţi ai zilelor noastre – a reorganizat Corala „Cuviosul Iosif de la Văratic”, cu care mănăstirea a participat la diferite evenimente liturgice dar şi la concerte de muzică psaltică în străinătate: Grecia, Strasbourg, Bruxelles, Nürnberg şi Cehia, iar în anul 2015, în ţară, a reprezentat Mitropolia Moldovei şi Bucovinei la etapa naţională a Concursului „Lăudaţi pe Domnul”, care a avut loc la Sala „Radio” a Societăţii Române de Radiodifuziune din Bucureşti. Acestor activităţi li se adaugă inaugurarea „Centrului Cultural-Spiritual” de la Mănăstirea Văratic (2017), unde în 2018 – în cadrul unui simpozion – a susţinut lucrarea Un an de la inagurarea, centrului sub semnul lui Eminescu. 

În plus, a publicat mai multe articole, printre care: „Duhovnicie şi Filantropie la Mănăstirea Văratic. Tradiţie, continuitate şi înnoire”; „Legăturile IPS Mitropolit Bartolomeu Anania cu Mănăstirea Văratic”; „Un chip luminat şi mereu cu un zâmbet curat: Arhim. Mitrofan Băltuţă”; „Viaţa Maicii Agafia Borcea adaugă o filă nouă la «Patericul românesc»”; „Un an sub semnul lui Eminescu” şi altele. 

Pe plan economic, administrativ, edilitar şi social, cuvioşia sa a iniţiat şi coordonat lucrările de construire a Căminului social-filantropic „Cuvioasa Nazaria”, prevăzut la interior cu o capelă, aşezământ care  în 2018 a fost dat în folosinţă. De asemenea, a întreprins lucrări de restaurare şi modernizare a muzeului din incinta mănăstirii şi a creat spaţii pentru fondul de carte veche; în anul 2004 a coordonat lucrările de restaurare a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” şi cele de restaurare a bisericilor „Schimbarea la Faţă” şi „Sfântul Ioan Botezătorul”. 

Prin directa sa implicare s-a restaurat paraclisul „Sfântul Nicolae” şi un număr de zece case din incinta mănăstirii, dar şi din satul mănăstiresc; casa Episcopului „Partenie Ciopron” şi aşezământul pentru pelerini „Maica Cornelia” au fost şi ele restaurate integral; s-a restaurat şi extins arhondaricul mănăstirii şi s-a extins şi dotat cu utilaje din Germania brutăria „Sfântul Nicolae”, amenajându-se puncte de desfacere a produselor de patiserie. 

Într-o altă ordine de idei, trebuie să amintim că s-au restaurat şi modernizat birourile mănăstirii; s-au restaurat şi modernizat bucătăria şi trapeza de protocol; s-au creat noi spaţii pentru atelierele de croitorie, broderie, pictură şi ţesătorie. În fine, s-au înlocuit instalaţiile termice şi electrice la toate clădirile restaurate din mănăstire, precum şi instalaţiile de sonorizare; s-au efectuat lucrări de înlocuire a bazinului de apă şi a coloanelor de aducţiune; s-a reamenajat parcul din incinta mănăstirii şi s-au realizat pavajele aleilor cu piatră de carieră; s-a confecţionat din lemn de stejar sculptat poarta de la intrarea principală în incinta mănăstirii. 

În ceea ce priveşte zona agricolă, sfinţia sa a readus terenurile agricole şi pădurile confiscate de regimul de tristă amintire în posesia mănăstirii. Este vorba de 310 ha păşune, 95 ha teren arabil şi 600 ha pădure. De asemenea, a obţinut titlurile de proprietate şi cărţile funciare, inclusiv pentru cele 151 ha de teren pe care se află bisericile şi casele călugăriţelor; a modernizat ferma zootehnică; deopotrivă, a extins şi modernizat stupina şi a înnoit parcul auto cu maşini şi utilajele agricole necesare. 

Însă cele mai mari realizări ale Stavroforei Iosefina Giosanu sunt cele legate de canonizarea Sfinţilor Iosif, ctitorul şi duhovnicul Mănăstirii Văratic, în 2008, şi Gheorghe Pelerinul, în 2017, în cinstea cărora s-au confecţionat două racle frumos sculptate – poleite cu foiţă de aur şi argint – şi două baldachine din lemn de stejar frumos sculptat, respectiv restaurarea şi consolidarea celor trei biserici: „Adormirea Maicii Domnului”, „Sfântul Ioan Botezătorul” şi „Schimbarea la Faţă”. 

Precizez faptul că la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” s-a restaurat pictura veche (200 mp) de către doamna prof. Tereza Sinegalia şi s-a realizat – în altar, naos şi pronaos – o pictură nouă (1700 mp), artistic lucrată de domnul prof. Dan Gogu. În plus, s-au restaurat integral catapeteasma, iconostasele şi mobilierul de patrimoniu – amvonul diaconesc şi jilţul arhieresc – şi s-au confecţionat – în sfântul altar şi biserică – stranele din lemn de stejar, sculptat cu măiestrie, de către domnul Gheorghiţă Ursu din localitatea Cracăul Negru din jud. Neamţ. 

Graţie spiritului său practic şi de bun organizator, cuvioşia sa a dat o strălucire magnifică acestei mănăstiri, reuşind ca prin înnoirile aduse mănăstirea să se numere printre cele mai vizitate mănăstiri din ţară. 

Maica stareţă a ştiut să le împlinească, în egală măsură, şi pe cele ale Martei, şi pe cele ale Mariei. Ca stareţă, de la numirea cuvioşiei sale până în prezent, când în alte mănăstiri din ţară şi străinătate bate vânt de pustiire, a primit în mănăstire peste 120 de novice, săvârşindu-se peste 130 de tunderi în monahism; multe dintre măicuţe au fost încadrate în diferite posturi: secretar, contabil, casier, muzeograf, supraveghetor muzeu, bibliotecar, cântăreţ, bucătar, apicultor, croitor, asistent medical etc. Au fost şi măicuţe care, influenţate de unii duhovnici anticretani, au părăsit mănăstirea. Părintele Arhim. Iachint Unciuleac, stareţul meu de la Mănăstirea Putna, avea o vorbă, devenită apoftegmă: „Cine nu face ale locului, nu-l ţine locul”. 

Însă, revenind, un lucru pe care aş vrea să-l aduc în atenţia cititorilor este acela că multe călugăriţe din obştea Mănăstirii Văratic – care s-au remarcat de-a lungul timpului prin ţinută şi ascultare necondiţionată – au fost trimise de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu îngăduinţa maicii stareţe, fie la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, fie la cea din Ierusalim, dinamizând, totodată, viaţa monahală din mănăstirile Vilemov din Cehia şi Vilar din Franţa. Tot timpul, cuvioşia sa a arătat o disponibilitate şi o înţelegere cu totul aparte, atunci când a fost vorba de interesele majore ale Bisericii; atât ale Bisericii noastre, cât şi a altor Biserici Ortodoxe surori. 

Se spune că îngerii sunt lumină pentru călugări, iar viaţa monahală este lumină pentru oameni. Da, prin declaraţia de conştiinţă şi prin legământul pe viaţă şi pe moarte în faţa lui Hristos – rostit în auzul tuturor – monahul afirmă credinţa în nemurire. Dar şi o chemare pentru cei din jur de a se consacra acestei credinţei. 

Acum – la ceas aniversar – îi dorim, pentru frumoasa activitate pe care a desfăşurat-o în cele aproape două decenii de slujire în ascultarea de stareţă, ani mulţi şi buni cu sănătate de la Dumnezeu în lucrarea de slujire a Sfintei noastre Biserici!