În perioada premergătoare Slăvitei Învieri, parcurgem cu pași înceți și tăcuți „pridvorul Sfintelor Paști”, adică Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, săvârșind câteva popasuri – Deniile de fiecare seară –, pentru a înțelege, pe cât ne este omenește posibil, iubirea lui Dumnezeu coborâtă peste lume, întru Jertfa și Învierea Fiului Său. Astfel, în lumina tainică a Sfintelor Paști, când privirea cea lăuntrică a credinței noastre prinde a desluși mai cu seamă adâncul învățăturii dăruite nouă de Marele Răstignit, prin Crucea și Învierea Sa, auzim mereu vorbindu-se despre Pătimirile Domnului, despre suferința și înmormântarea Lui. 

Rânduiala liturgică a Bisericii noastre ne ajută să interiorizăm cât mai mult aceste realități, când Domnul Se lasă cuprins de suferință, apoi, ca om, moare. Dar, ca oarecând ucenicii Lui, avem și momente de poticneală, căci ne vine greu să nu ne întrebăm: cum se împacă, oare, aceasta cu ideea de dumnezeire și de veșnicie a Mântuitorului nostru? 

Asemenea frământări interioare se cade să primească răspunsuri puternice, care să ne zidească sufletele și să spulbere orice urmă de îndoială ce ar pândi să ne zădărnicească credința.

În cartea Adam la răsCruce, scrisă cu inspirat condei și hăruită glagore de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, am găsit astfel de răspunsuri pline de miez spiritual pe care autorul ni le dăruiește, urmărind a noastră înțelepțire și zidire sufletească. Prezentul volum ne înlesnește, de fapt, o binecuvântată călătorie duhovnicească spre tărâmurile îndepărtate ale Țării Sfinte, avându-l ghid chiar pe autor, cu scopul de a deveni martori la ultimele zile din viața pământească a Fiului lui Dumnezeu, întrupat pentru a noastră mântuire. Nu este ușor să participi la aceste evenimente căci, la finele lor, Hristos moare ca un om, dar înviază ca un Dumnezeu. 

Apărută la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în condiții grafice excelente, lucrarea este prefațată de un întregitor cuvânt-înainte scris, cu deplină simțire și trăire în duh, de către cunoscutul teolog preot Bogdan Tătaru-Cazaban, care ne încredințează că volumul „Preasfințitului Părinte Damaschin ne invită la o lectură interioară a Evangheliilor pe care o susține cu frumusețea iconică a frescelor și miniaturilor. Astfel cuvântul și imaginea, auzul și văzul ne însoțesc ca Marta și Maria spre a-L ruga pe Hristos ca să-l învieze pe Lazăr”. 

În fond, lucrarea Adam la răsCruce conține opt meditații scrise pentru tot atâtea zile cuprinse între cele două sâmbete cruciale în istoria mântuirii neamului omenesc. De la sâmbăta lui Lazăr până la cea în care Domnul a șezut cu trupul în mormânt, făcându-Se solidar cu toți cei așezați sub brazda țării întru așteptarea venirii Nemitarnicului Judecător și începerea celei de-a opta zile, cea neînserată a Domnului, cuprinsul cărții ne poartă pe opt trepte de înțelegere a faptelor minunate, pline de sensuri duhovnicești petrecute în viața Marelui Răstignit, înainte de a Sa proslăvire. 

Spre o mai bună pătrundere a înțelesurilor acestor zile, vlădica Damaschin le și numește sugestiv: Sâmbăta lui Lazăr - Eu sunt Lazăr; Duminica Intrării Domnului în Ierusalim - Surprinderea unei altfel de mântuiri; Sfânta și Marea Luni – Nădăjduita rodire a smochinului; Sfânta și Marea Marți – Chipul luminat de candela credinței; Sfânta și Marea Miercuri – Tânjind după neprețuitul Mir(e); Sfânta și Marea Joi – Nunta cea de Taină; Sfânta și Marea Vineri – Șapte „tăceri” ale Cuvântului; Sfânta și Marea Sâmbătă – Scrisoare Testament.

Forța persuasivă a meditațiilor Preasfințitului Părinte Damaschin o dau reflecțiile pline de miez duhovnicesc care ne luminează și lămuresc faptul că Hristos, Mirele Bisericii, vine tainic în sufletele celor ce priveghează și așteaptă în rugăciune, jertfindu-Se pentru noi, ca pe oameni să-i facă părtași la viața și lumina Preasfintei Treimi. Printr-o putere creatoare extraordinară, autorul face o trecere binefăcătoare de la starea proprie de rugăciune și introspecție la una generalizată, așa încât în paginile cărții nu ne întâlnim doar cu propriile gânduri și trăiri ale semnatarului pătrunzătoarelor meditații, ci și cu cele care ne preocupă pe noi toți, dând sens pocăinței și postului nostru. Iată un exemplu concludent: „Doamne, eu sunt Lazăr! Eu sunt cel ce are nevoie să-l trezești din somnul cel greu! Înviază-l și pe Lazăr acesta, care sunt eu” (p. 25).

Ca să arate că în tot ceea ce a scris i-a avut ca sfetnici pe Sfinții Părinți și pe marii teologi care au deslușit, pe cât este omenește cu putință, taina iubirii nesfârșite a lui Dumnezeu față de lume, autorul a inserat în multe dintre paginile volumului casete cu fragmente edificatoare din scrierile Părinților Bisericii referitoare la temele celor opt meditații. Textul din Sfânta și Marea Joi apare însoțit, de exemplu, de o stihiră din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul: „Gol sunt spre a intra în cămara Mirelui, gol sunt și spre a merge la nuntă și la cină. Candela mi s-a stins, fiind fără untdelemn, cămara mi s-a închis, dormind eu. Cina s-a mâncat; iar eu, fiind legat de mâini și de picioare, am fost alungat afară” (pp. 96-97). 

Preasfințitul Părinte Damaschin reușește să surprindă și de astă dată, cu o sensibilitate rarisimă și cu o naturalețe fascinantă, prin Scrisoarea-Testament, inserată ca o meditație pentru Sfânta și Marea Sâmbătă. Redăm aici doar începutul scrisorii de o mare profunzime teologică și de o frumusețe literară aparte: „Preaiubitul sufletului Meu, știi tu că, de dragul tău, fost-au toate? Astăzi tu trebuia să fii în mormânt. Pecetluit nu de Pilat, păzit nu de ostași, ci pecetluit, pe vecie, de moarte... Dar am ales ca eu să fiu în locul tău. Și astăzi, în mormântul din grădină. Și ieri, pe Cruce. Ca să te înnoiesc. Ca să te liberez. Ca să-ți arăt, încă o dată, că te iubesc” (p. 134). 

O altă particularitate a prezentului volum, ce-i dă plus valoare, o reprezintă frumusețea iconică a frescelor și a miniaturilor inserate și puse într-o desăvârșită armonie cu textul pătrunzătoarelor meditații, reușind să aducă în mintea cititorului frânturi din lumina învățăturilor redate prin imagine și culoare, adeverindu-i că rolul prim al icoanei nu este ca să o vedem, transformând-o într-un obiect de contemplație estetică, ci ca să ne ajute să viețuim în prezența lui Dumnezeu și a sfinților Săi. Trăim într-o lume dominată de reprezentări vizuale, cuvântul ajungând robit de imagine, și asaltați din toate părțile de priveliști trecătoare, fugitive și înșelătoare, care nu fac decât să golească conținutul comunicării, al comuniunii dintre oameni. Inspirata decizie a autorului de a insera și icoane lângă text ne sprijină să redescoperim adevărata valoare a imaginii, ajutându-ne să prețuim pe cele veridice, frânturi din Ziua cea neînserată a Domnului. 

Concluzionând, cartea semnată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Adam la răsCruce, impregnată de emoție și sensibilitate dar, totodată, elaborată cu rigoare teologică și acuratețe, ne prilejuiește o veritabilă anamneză a Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, ajutându-ne să ne deschidem sufletele pentru ca Marele Răstignit și Suferind pentru noi și a noastră mântuire, cu prezența Sa nevăzută, dar reală, să ne dăruiască puterea de a înțelege, după adevăratele cuvinte ale autorului prezentului volum, că „nu Crucea a fost atât de grea. Nu piroanele L-au durut pe Iisus. Nu lancea sutașului L-a străpuns în inimă, ci ura pornită împotriva Lui. Suferința cea mare era pricinuită de necuviința celor dinaintea Lui ”.