Orice ar face oamenii, și fără simțire de ar fi, tot nu vor afla odihnă. Vor să justifice cele ce nu se pot justifica, însă lăuntric se chinuiesc, se sălbăticesc. De aceea caută distracții, aleargă la muzică, se îmbată, privesc la televizor. Altfel spus, cască gura ca să uite de ei înșiși pentru că sunt mustrați de conștiință. Iar când dorm, crezi că se odihnesc? Există conștiință, vezi bine. Prima Sfântă Scriptură pe care a dat-o Dumnezeu celor întâi-zidiți este conștiința, iar noi acum purtăm fotocopia părinților noștri. Oricât și-ar călca cineva conștiința sa, ea tot îi mustră înlăuntrul său. De aceea se spune: „îl roade cariul”. Da, nu este lucru mai dulce ca acela de a-și avea cineva conștiința odihnită. Simte aripi înlăuntrul său, zboară.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești – I – Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 41-42)