Trimis de Domnul, tânărul student Cireaşă („nenea Victor“) a intrat în viaţa mea de şcolar când aveam zece ani (1951), timp în care oamenii se luptau cu dificultăţile imense ale perioadei postbelice şi ale stalinizării ţării. A fost primit „în gazdă“ de către părinţii mei, oameni simpli care îşi pierduseră bruma de avut în Basarabia (locul lor de obârşie), cu rugămintea ca, în loc de plata chiriei şi a meselor, să se ocupe de educaţia singurului lor fiu. Şi „nenea Victor“ a rămas, în acele vremuri de restrişte, alături de mine, aproape un deceniu, timp în care a avut un rol covârşitor în îndrumarea mea pe calea lecturii clasicilor, a asimilării cunoştinţelor de limbă franceză, a cunoaşterii artelor plastice, a muzicii clasice, a şahului, sportului şi a drumeţiilor. Dar, mai presus de toate acestea, acest om deosebit, continuând şi îmbogăţind învăţăturile mamei, m-a condus pe calea educaţiei creştine. Cu el am deprins obiceiul lecturii Cărţii Sfinte (în fiecare seară citeam din Noul Testament), participarea la Liturghia duminicală (pe cât posibil, de fiecare dată în altă biserică din Iaşi, pentru a învăţa şi istoria sfintelor lăcaşuri) şi, mai mult, deprinderea literelor slavone (ceea ce mi-a oferit prilejul de a citi, în adolescenţă, câteva duminici la rând „Cazania“ într-o bisericuţă dintr-un sat de lângă Babadag, unde vieţuiau pe atunci bătrânii săi părinţi).

În adolescenţă, ajuns la vârsta întrebărilor şi dorind să urmez Medicina, purtam lungi discuţii privind relaţia religie-ştiinţă. Cu tact, cu răbdare, mi-a explicat că cele două laturi nu se exclud, ci se armonizează. Era convins că realizările sale în domeniul pomiculturii (subspecii sau varietăţi noi, nu pot preciza exact) s-au datorat şi credinţei sale nestrămutate că Domnul i-a luminat calea spre cunoaştere. Îmi trasmitea astfel şi mie convingerea că cercetarea medicală nu este în opoziţie cu religia şi că Dumnezeu îngăduie şi binecuvântează alinarea suferinţelor fizice şi psihice ale bolnavilor de către medici (aşa cum spunea un celebru medic român: „eu te tratez, Dumnezeu te vindecă!“).

Mai târziu, la maturitate, întâlnirile noastre erau prilejul unor scânteietoare conversaţii între savantul pasionat, care-mi vorbea de minunatele calităţi ale boabelor de cătină, şi farmacologul care eram şi care-i vorbeam de efectele medicamentelor noi, sintetizate de regretatul farmacist Nicolae Oiţă şi testate de către mine.

A fost atât de pătruns de credinţa creştină încât, după 1989, deşi la o vârstă înaintată, a urmat şi cursurile Facultăţii de Teologie de la universitatea ieşeană, valorificându-şi calităţile sale de dascăl şi predicator în diverse aşezăminte din Iaşi.

Fiinţă enciclopedică şi devotat creştin, profesorul Victor Cireaşă, prin exemplu său, ar trebui să fie un model pentru tinerii dornici de cunoaştere şi adevăr. Iar eu, fostul său învăţăcel, nu pot decât să-l omagiez postum şi să-i mulţumesc pentru că mi-a încredinţat la timp felinarul cu care să-mi luminez drumul pe calea cunoaşterii.