Suntem la fel, chiar dacă ne dovedim a fi, adesea, atât de diferiți. Unii oameni, spre exemplu, trăiesc în mod minunat viața de zi cu zi. Alții, mi s-a spus, visează că lumea aceasta ar fi bună. Atât de profund, de sincer, încât se trezesc, adesea, foarte impresionați și greu de convins că totul a fost un simplu vis. Nu știu despre ce este vorba, dacă este o tulburare ori un strop de har, nu mă pricep la astfel de lucruri. Și nici nu am auzit de cineva care să se priceapă, cu toate că noi, românii, de la o vreme, părem teribil de capabili, pricepându-ne la toate, mai ales în domeniile despre care nu avem habar...

Un astfel de om a visat că era prezent în acel loc unde, prin creuzete stranii, sunt făurite multe rumori învăluite în fum de pucioasă, printre care și atacuri furibunde, dar ingenios orchestrate, la adresa Bisericii. Vă repet, nu mă pricep la interpretarea viselor, deci nu știu la ce se referea persoana respectivă. Iar în acel laborator bizar a fost făurită un soi de lovitură care să dea naștere la alte și alte zvonuri, părând a împlini bănuieli. Știți dumneavoastră, visele sunt, cel mai adesea, tare ciudate. Și cel mai ciudat lucru este, după cum povestea visătorul, că imediat după lansarea noului atac, tot acel spațiu s-a umplut de un miros extraordinar. Miros de tămâie.

Nu îl cunosc personal pe omul cu vise olfactive. Poate nici nu este real. Mi-a vorbit despre el cineva, un entuziast al șaradelor care tot insistă că ar exista, pe lumea aceasta, persoane rău intenționate, gata să confecționeze oricând perdele de fum, menite să distragă atenția de la niscai neghiobii săvârșite de amici sau clienți de-ai lor. Avem cu toții astfel de amici, degrabă încrezători în teoriile conspirației... M-a amuzat, însă, mai mult interpretarea pe care a dat-o naratorul acestui vis spunând că, fără să vrea – absolut deloc! –, profesioniștii care ar amesteca în creuzete zvonuri și vorbe grele ar fi izbutit ceva nemaivăzut: pe lângă activarea unor bodogănitori de serviciu (da, și mie mi-a smuls un zâmbet expresia) și a unor persoane convinse apriori, după un calapod marxist-leninist, ar fi atras nenumărate priviri sincere, cuminți, frumoase, îndreptate cu speranță, parcă mai mult ca oricând, către Biserică, „mama spirituală a neamului nostru românesc”, așa cum o numea Mihai Eminescu.

Ne aflăm în acea perioadă în care devine vizibil, mai mult ca oricând, podul de har dintre Moldova și Muntenia, odată cu serbarea celor doi mari ocrotitori ai neamului nostru: Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. O perioadă când lumea lasă deoparte suferințe, tristeți, zvonuri de război și iminente crize economice, toate racilele perioadei contemporane, îmbrățișând bucuria simplă a credinței prin închinarea smerită la sfintele moaște. O perioadă în care, uitând de orice îndemn anterior la toleranță, câteva persoane încearcă, parcă la comandă, să mânjească frumusețea atâtor suflete unite în rugăciune cu tot soiul de remarci ironic-batjocoritoare la adresa pelerinilor. Și speră aceste persoane ca, prin exemplul lor persiflant-insultător, să atragă alături de ei pe altele, într-o acțiune zeflemistă, dar cu o țintă neverosimil de precisă: credința noastră.

Amicul meu a zis că există printre noi oameni total diferiți. Oameni care îndrăznesc să se manifeste altfel decât ceilalți – dacă nu în fiecare moment al vieții, măcar atunci când contează. Oameni care își doresc o lume mai bună și vor să o obțină prin puterea exemplului, nu prin forța pumnului ori a reacțiilor șfichiuitoare. Văzându-mă neîncrezător, m-a îndemnat să caut pe rețelele sociale cele mai noi reacții la niște demersuri din categoria ironiilor mai sus amintite.

Și atunci am înțeles că lumea aceasta deja este mai bună, căci suntem binecuvântați să avem printre noi oameni care trăiesc în mod minunat viața de zi cu zi. Aceștia, citind persiflările jignitoare ale unor persoane cu oarecare vizibilitate în spațiul web – care s-ar părea că rabdă multe, fără crâcnire –, în locul oricărei replici dure, poate meritate, au răspuns cu o icoană a sfinților ocrotitori ai Moldovei și Munteniei, neînsoțită de vreun comentariu. Transformând o intenție belicos-fumigenă, cu vag miros de pucioasă, într-un moment de surâzătoare, liniștită demnitate, cu miros de tămâie. Ca în vis...