O metodă eficientă de alungare a gândurilor rele: mărturisirea lor duhovnicului
„Precum șarpele, scos din ascunziș la lumină, se silește să fugă și să se ascundă, tot astfel și gândurile cele rele, date pe față prin mărturisire desăvârșită, se grăbesc să fugă de la om.”
O metodă eficientă de alungare a gândurilor rele este aceea de a le mărturisi unui părinte duhovnicesc cu experiență. Sfântul Ioan Casian ne oferă o analogie elocventă în această privință: „Precum șarpele, scos din ascunziș la lumină, se silește să fugă și să se ascundă, tot astfel și gândurile cele rele, date pe față prin mărturisire desăvârșită, se grăbesc să fugă de la om”, în continuare, împărtășindu-ne o pildă dată de avva Serapion, Sfântul Ioan Casian citează cuvintele acestuia: „Nimic nu vatămă pe monahi și nu bucură pe draci mai tare, ca ascunderea gândurilor față de părinții cei duhovnicești”. Ascunderea gândurilor distruge viața duhovnicească și ne predă în mâinile diavolului, care va face cu noi tot ce dorește el. Concluzia Sfântului Ioan Casian este următoarea: „Deci, din toate cele zise, să învățăm că nu se află altă cale sigură de mântuire decât aceasta: să mărturisești gândurile tale părinților celor mai cu dreaptă socoteală și să te lași îndrumat de ei spre virtute, și nicidecum de gândul și de părerea ta”.
Aceeași idee o susținea și Sfântul Varsanufie: „Cel ce nu-și spune gândurile sale, rămâne nevindecat”. Prin urmare, trebuie să ne mărturisim în mod deschis gândurile, îndeosebi pe cele mai stăruitoare, înfățișându-le părintelui duhovnicesc care răspunde de mântuirea noastră și care ne va vindeca, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin rugăciunile sale. Gândurile stăruitoare sunt acelea care nu pot fi alungate – nici prin disprețuirea sau respingerea lor, nici prin rugăciunile noastre – și care continuă să ne războiască, mai ales atunci când sunt întrețesute cu patimile.
(Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 273-274)