Aspecte introductive

Pericopa evanghelică din cea de-a 22-a duminică după Rusalii e una bogată în mesaj și de actualitate. Prezintă doi versanți des întâlniți ai vieții sociale: sărăcia și bogăția. Ambele ipostaze sunt ilustrate de către două personaje particulare. Exponentul celei dintâi are un nume: Lazăr. Bogatul nu. Poate tocmai pentru că se identificase atât de mult cu materia pe care o poseda vremelnic, încât pierduse alte calități definitorii. 

Tabloul

Întreaga relatare e centrată în jurul a două tablouri, ce se reflectă unul în celălalt. Mai precis, realitatea unuia e privită invers, în celălalt. În debutul pericopei e prezentat bogatul, îmbrăcat în porfiră și vison, veselindu-se. Înconjurat de prieteni. De o mulțime care îl prețuiește, cel mai probabil, datorită statutului său social și a averii. La poartă, într-un plan îndepărtat, e prezentat Lazăr. Sărac și lepros. Flămând. Nădăjduind că va primi ceva din prisosințele mesei celei îmbelșugate a anteriorului. Fapt care nu se întâmplă, însă. 

Momentul comun

Un moment comun vine să inverseze valorile, într-o realitate eshatologică. Moartea. Ambii trec prin aceasta și sunt chemați să-i descopere consecințele. Pentru bogat, ea aduce cu sine pierderea tuturor privilegiilor. Ajuns în iad, e chemat să trăiască mai degrabă aspecte care-i defineau existența anterioară a lui Lazăr, decât pe cea proprie. În vreme ce, celălalt, se odihnește în sânul lui Avraam. În căutare de ajutor, cel care se definise adineauri prin prisma opulenței își ridică ochii. Zărește chipul familiar al săracului de la poartă. Cel pe care îl ignorase atâta. Socotește că a venit vremea să-i recunoască existența. Nu oricum, ci cerându-i ceva. Nu direct, desigur. Un om ca el nu se poate înjosi într-atât. Caută pe cineva care corespunde statutului său. Îl găsește pe părintele Avraam. Îi solicită să-și trimită slujitorul, pe Lazăr, căci așa îl consideră, să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-i ostoaie setea. I se răspunde cu un calm demn de societățile occidentale de mai târziu: „Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi”. Cu alte cuvinte, cererea lui e respinsă. Din motive întemeiate. Cu toate acestea, nu se dă bătut. L-ar vrea pe săracul de altădată trimis la familia sa, ca să le spună ce să facă pentru a nu ajunge ca el. Nici de această dată nu are succes. Învățăturile transmise prin Moise și prooroci sunt suficiente pentru a dobândi mântuirea.

În loc de concluzii

Dincolo de semnificația propriu-zisă a narațiunii, Evanghelia din această duminică ne invită la introspecție. Ne pune în postura de a ne întreba în care postură ne regăsim. Suntem noi Lazăr sau bogatul? Nedreptățim pe cineva? Pentru ce ne pregătim în realitatea de dincolo? Dorim, cu adevărat, să ne odihnim în sânul lui Avraam? Dacă da, ce facem pentru a ne împlini acest dor al inimii? Îndrăzniți!