În Biserica Ortodoxă avem rugăciuni de dimineaţă şi de seară, care sunt, de regulă, mai lungi decât cele folosite în mod obişnuit în Occident. Citirea lor ţine cam o jumătate de oră dimineaţa şi cam tot atâta seara. Credinciosul va încerca să le înveţe pe de rost, astfel încât să se poată folosi de ele şi cu alte prilejuri. Totuşi nu este suficient să le învăţăm pe dinafară. O rugăciune spune ceva doar în măsura în care este trăită. Altfel, dacă nu sunt trăite, dacă viaţa şi rugăciunea nu sunt cu totul întreţesute, rugăciunile devin un soi de moment artistic ceremonios pe care i-l oferi lui Dumnezeu în momentele în care îţi faci timp şi de El.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, p. 76)