Economia nu a apărut odată cu știința economică, ci în prima intenție a lui Dumnezeu de responsabilizare a omului pentru buna gospodărire a Pământului. Oikos (οίκος – casă) și Nomos (νομος – conducere) definesc economia ca pe o acțiune umană de conducere și gospodărire, de asigurare a echilibrului în casă și în gospodărie. Economia este o acțiune a ordinii generatoare de bunăstare, și nu a dezordinii provocatoare de crize. A gospodăririi, și nu a risipirii.

Hrematistica (producția și distribuția având ca scop doar acumularea de bani) de azi nu trebuie confundată cu adevărata economie, cu acea artă a bogăției, cum frumos o numea mai alaltăieri Aristotel. Prin economie, omul primește primul condei cu care scrie și descrie frumusețea bogăției și bogăția frumuseții. Azi, economia este o acțiune, o știință și o artă mutilată în ordinea și în casa sa. Oare pentru ce atâtea spade și sulițe stilizate-n condeie, tomuri de plumb și cerneluri însângerate scriu și descriu economia în ceea ce ea nu este?!

Omul este creat de Dumnezeu „ca să stăpânească peștii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietățile ce se târăsc pe pământ și tot pământul!” (Facerea, 1-26). Dumnezeu intenționează să-l investească pe om cu depline puteri și să-I delege o parte din atribuțiile Sale. Omul creat desăvârșit, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, are o sarcină clară.

Încă nu știm strategia de management la porțile Raiului și ce însemna a stăpâni, dar prin chip omul primește verticalitatea virtuții, voința, puterea și rezistența de a face, de a îndeplini sarcinile, iar prin asemănare virtuțile, abilitățile, talentele, capacitatea creatoare, drepturile și funcțiile de stăpân. Aceasta înseamnă că toate pe Pământ pot fi gestionate precum în Cer.

Primul om va fi creat să stăpânească domenii bine delimitate din punct de vedere structural, al categoriilor și caracteristicilor faunei și al localizării geografice. De asemenea, el va stăpâni „tot pământul”, explorând și administrând necunoscutul. Prin binecuvântare, bărbatul și femeia, Adam și Eva, află și obiectivele rezultate din activitatea de „stăpânire”. „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l supuneți; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul!” (Facerea, 1-28). Prin aceste imperative ale încrederii, omul are toată libertatea de a face ce dorește, ce știe și ce poate, potrivit atributelor din chipul și asemănarea divină.

Nu cunosc anatomia și fiziologia primilor oameni, dar creșteți! poate să însemne necesitatea și importanța trecerii prin anumite procese ale educației și trepte ale cunoașterii, maturizării umane și chiar profesionale. A se înmulți arată necesitatea neegoistă de transmitere a bucuriei stăpânirii pentru cât mai mulți oameni, bărbați și femei. Pentru a stăpâni pământul este nevoie de creștere (educație, maturitate, înțelepciune, provocare) și de înmulțire (demografia ființei în toată armonia sa de suflet creativ, simțuri orientate, minte limpede și brațe îndemânatice).

În enumerarea sarcinilor, înmulțirea apare după creștere și nu înaintea ei, cum ar părea firesc în urma unei simple explozii a speciei. Aceasta înseamnă o abordare conștientă și responsabilă, o creștere a populației după un proces de creștere fizică și ființială. „Umpleți pământul!” nu înseamnă doar o aglomerare demografică cu stăpâni, ci importanța plinătății, a bunăstării, a înzestrării cu de toți și cu de toate. A umple pământul înseamnă a nu lăsa în paragină, în ignoranță niciun colțișor de spațiu și timp terestru.

Golul pământului este o realitate optimă a începutului desăvârșirii, prin economia bunăstării. Adesea simțim cum golul din noi se umple prin harul, pasiunea, creativitatea și temeinicia lucrului bine făcut. A umple pământul înseamnă a finaliza lucrurile, a nu lăsa lucrurile pe jumătate, a te bucura deplin de plin, cum adesea, în nevinovatele superstiții ale copilăriei, găleata plină cu apă ne arăta semnul bun în începuturile noastre. Goliciunea nu este o calitate nici măcar geologică sau pedologică. Sărăcia și sărăcirea nu sunt mântuitoare în sensul celor care trăiesc doar de dragul de a muri confortabil. Paradoxal, homo economicus își arată golul și goliciunea pe podium, ca fiind supreme calități ale evoluției.

A umple pământul înseamnă a nu pierde timpul, ci a-ți folosi talentul și îndemânarea în a utiliza și a introduce în circuitul bunăstării orice resursă. Prin supunerea pământului, omul are libera inițiativă și frâul liber al imaginației și creației. Pământul, acel tot necunoscut, are nevoie de transformare nu doar prin fiat-ul divin, ci prin muncă efectivă. Alături de demnitatea planetară a stăpânirii, omul primește dreptul și funcțiile supunerii, transformarea pământului prin creație, producție, construcție și bună administrare.

Suspansul și misterul acelui „,tot pământul” necesită nu doar curiozitatea cunoașterii și explorării, ci acțiuni certe de gândire, proiectare, cercetare, liberă inițiativă, management, investiții de exploatare, manufacturare, anticipare și gestionare a rezultatelor.

În primul capitol al omenirii nu sesizăm riscul sau consecințele negative determinate de om sau de factori naturali. Dumnezeu le zice oamenilor, în mod direct, față către față: „Iată, vă dau toată iarba ce face sămânță de pe toată fața pământului și tot pomul ce are rod cu sămânță în el. Acestea vor fi hrana voastră” (Facerea, 1-29). Hrana este dăruită fără nicio contraprestație echivalentă, fără schimb. Omul știe clar ce să mănânce. „De pe toată fața pământului” evidențiază nu doar varietatea soiurilor, ci și exotismul vizual, olfactiv și gustativ. Omul nu primește limitat, resursa de hrană era inepuizabilă. Toată iarba ce face sămânță și fructele erau hrănitoare, pline de nutrienți, comestibile, nimic neplăcut la gust, nimic otrăvitor.

În economia hranei, sesizăm, aici, resurse variate și nelimitate. Economia nu se lovește de raritate și condiționare în administrarea unei resurse. Omul primește spre hrană rod cu sămânță, un fruct purtător de viață și nu un simplu produs finit, purtător de design devitalizat.

Sesizăm lipsa apei ca resursă vitală în hrana omului. Probabil iarba și fructele erau destul de suculente și de răcoroase. Aceasta poate să însemne că apa era acea resursă planetară ce asigura sanguinitatea planetei și mediul de viață al ființelor acvatice și al plantelor ieșite din sinea pământului.

Omul nu era secătuit de efort fizic, de temperaturi caniculare, se hrănea pentru acumularea de energie din substanța și sinea vie a țărânei din care era făcut.