O singură simţire dintre toate simţirile inimii aliate în starea căzută poate fi întrebuinţată la nevăzuta slujire a lui Dumnezeu: întristarea pentru păcate, pentru păcătoşenie, pentru cădere, pentru pierzania sufletului acesta se numeşte plâns, pocăinţă, străpungere a duhului. Pentru aceasta dă mărturie Sfânta Scriptură. „Dacă ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi” (Psalmi 50, 18, 19): fiecare simţire a inimii în parte precum şi toate împreună nu Îţi sunt bineplăcute, pângărite fiind de păcat şi schimonosite prin cădere. „Jertfa lui Dumnezeu duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi“ (Psalmi 50, 18,19).

Această jertfă îndepărtează în chip firesc aducerea celorlalte jertfe: simţământul de pocăinţă face să muţească toate celelalte simţăminte. Pentru ca jertfele celorlalte simţăminte să se facă bineplăcute lui Dumnezeu, trebuie ca mai înainte să se reverse bunăvoirea lui Dumnezeu peste Sionul nostru, trebuie ca mai înainte să se reclădească zidurile Ierusalimului nostru dărâmat. Domnul este Drept şi Atotsfânt: numai jertfele drepte, curate, pe care e în stare să le aducă firea omenească abia după înnoirea sa, sunt bineplăcute Domnului Celui Drept şi Atotsfânt.

Jertfele şi arderile de tot pângărite El nu le va binevoi. Să ne îngrijim a ne curăţi prin pocăinţă! „Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei“ (Psalmi 50, 21): simţirile renăscute ale omului înnoit prin Sfântul Duh.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înșelare, Editura Mănăstirea Piatra-Scrisă, p. 80)