„Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii.” (Romani 6, 3)

Prin Botez am fost tăiați lăuntric din lume și altoiți în Împărăția lui Dumnezeu. O altă viață curge din izvoarele inimii, un alt Soare a răsărit și luminează geografia noastră interioară. Tăiați fiind lăuntric de această lume, am fost făcuți liberi cu sufletul de tot ce stăpânește în ea...
Principala cauză a tuturor bolilor sufletești ale creștinilor este faptul că nu trăiesc viața pe care au primit-o prin Botez, ci pe cea pe care Botezul a ucis-o de fapt. Adică sufletul se hrănește din hoitul unei vieți moarte. Cum să nu se îmbolnăvească? Cum să nu devină o pasăre de pradă sau hrană pentru păsări de pradă, cele două caractere sufletești fundamentale ale acestei lumi? Cum să nu devii un revoltat, mai mult sau mai puțin rafinat, sau o ființă depresivă, sfâșiată continuu de propria neputință?
Ce rost mai are să ne înfuriem pe o lume care migrează accelerat spre o tiranie globală perfectă, când noi purtăm de-o viață în inimile noastre guvernul ei secret?
Ce noimă are să te revolți, prin furie sau depresie, împotriva unei vieți pe care Hristos a îngropat-o sub Crucea de pe Golgota, de acum două mii de ani? Bineînțeles că e o nebunie, iar pentru mulți această nebunie se trezește înaintea lor dimineața și li se oferă ca viață. Ca viață creștină... Căci e o nebunie care a supraviețuit la zeci de spovedanii și împărtășiri. Dacă dimineața nu ne trezim pentru Hristos și pentru Împărăția Lui, ci tot pentru noi și lume, atunci să știți că nu urmează o zi din viață noastră, ci din nebunia și din moartea noastră....