Obiceiul vrăjmaşului este să aducă în inimă frica cea dobitocească şi tulburare
Strigă cu îndrăzneală la gândurile cele otrăvite, cum striga şi Sfântul Prooroc David, zicând: „Domnul este luminarea mea şi mântuitorul meu, de cine mă voi teme?”
Obiceiul vrăjmaşului este să aducă în inimă frica cea dobitocească şi tulburare, ca prin asta să arunce pe om în deznădejde. Dar tu, frate creştine, chiar dacă L-ai vedea pe Însuşi Domnul că îşi întoarce faţa Sa de către tine şi nu te mai socoteşte între oile Sale, tu nici atunci să nu te împuţinezi, ci roagă-te cu stăruinţă de El, precum se ruga şi văduva cea necăjită către judecătorul nedreptăţii (cum spune la Sfânta Evanghelie) şi nu vei rămâne ruşinat. Strigă cu îndrăzneală la gândurile cele otrăvite, cum striga şi Sfântul Prooroc David, zicând: „Domnul este luminarea mea şi mântuitorul meu, de cine mă voi teme?” şi apoi zi: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt!”.
(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 386)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro