Omul este chip [icoană] al lui Dumnezeu. De aceea, el nu numai că are tendința de a-L cunoaște și de a-L propovădui [și lăuda] pe Dumnezeu, ci are sădite în ființa sa însușirile lui Dumnezeu, ca într-o oglindă. Vorbind despre măsura în care aceste însușiri ale lui Dumnezeu au fost învestite în om, Sfântul Grigorie de Nyssa e de părere că singura diferență dintre Dumnezeu și om este aceea că Primul este necreat, pe când al doilea este creat de Primul. „Dumnezeu, spune Sfântul, nu-și arată bunătatea doar pe jumătate, dăruind omului doar o parte din bunătățile Sale și păstrând pentru Sine în chip invidios cealaltă parte, ci își arată suprema bunătate tocmai prin aceea că l-a adus pe om din neființă la viață și l-a copleșit cu tot felul de daruri”.

Omul este rodul iubirii lui Dumnezeu, de aceea îl și răsfață cu daruri atât de mari. Darul suprem pe care îl primește omul este nemurirea și voia liberă, având „o superioritate vădită prin libertatea sa neîngrădită”. Desăvârșita libertate pe care o primește omul este și poarta [condiția] pentru orice virtute. Căci „virtutea constă în a fi fără stăpân și a face ceea ce-ți place, tot ce faci din constrângere sau din silă nu poate fi virtute”. Potrivit acestei concepții, animalele, deoarece se supun legilor naturii pe care nu le pot depăși, nu pot avea virtuți.

(Ieromonahul Savatie Baștovoi, Între Freud și Hristos, Editura Chatisma, București, 2008)