Omul încă nu s-a descoperit pe sine. Pe harta cunoașterii, ca o imensă pată albă, stă în fața omului ființa sa.

Pe om trebuie să-l privești cu cel mai înalt respect, dar și cu adâncă compasiune, cu încredere, dar și cu prudență, ca pe un copil ce e în stare oricând de cele mai senine drăgălășenii, însă și de greșeli ireparabile.

„Adame, Adame, unde ești?”

Strigătul acesta al lui Dumnezeu e o chemare permanentă. Orice om de pe pământ aude în adâncul făpturii lui, în profunzimea ființei sale, această voce.

Pentru mine omul nu este un semn de întrebare, ci unul de exclamare, care confirmă existența Creatorului. Noi înșine suntem argumentul existenței lui Dumnezeu.

(Înaltpreasfințitul Iustinian Chira, Cuvintele Părintelui ‒ un ghid al frumuseții lăuntrice, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009, pp. 83-87)