În concepţia societăţii actuale, valoarea omului este dată de mulţimea lucrurilor deţinute, de mărimea patrimoniului în care sunt cuprinse, obligatoriu, şi câteva suflete. Inteligenţa şi înţelepciunea se rezumă la capacitatea omului de a obţine profit, indiferent de metodele abordate. Mai pe scurt, cu cât eşti mai bogat, cu atât eşti mai deştept.

Banii îţi oferă un plus de notorietate, un mod de a induce teamă şi un punct de respect – dar, în faţa căror oameni? În faţa acelora care au scara valorilor inversată, doar atât. Banul poate cumpăra suflete, dar nu orice suflet, ci doar pe acela fără de Dumnezeu. El poate umili, controla, cumpăra oameni, dar nu pe aceia al căror Împărat le este Hristos.

Omul contemporan, angrenat în realitatea materială, prins fiind în sfera îngustă şi limitată a raţiunii pământeşti îşi găseşte repede iubirea. Ulterior va vedea că este o iubire pătimaşă şi distrugătoare – care transformă scopul vieţii într-unul eronat şi iluzoriu, ce îl va duce pe culmile nefericirii. Dorind să îl atingă, va fi dispus să folosească orice mijloc sau metodă, indiferent de consecinţe. Plecând în grabă pe principii greşite, omul se transformă într-un animal sălbatic de pradă, flămând şi gata de vânătoare. Acest „animal de pradă” este cel mai rău din câte vieţuitoare trăiesc pe pământ, deoarece niciodată nu ajunge la saturaţie – indiferent cât de mult este hrănit.

Mai simple şi mai clare decât spusele edificatorii ale marelui Dostoievski nu am auzit: „Oricine are dreptul la fericire, dar nimeni n-are dreptul s-o întemeieze pe nenorocirea altuia, pe batjocorirea sau neîndreptăţirea altuia”.

Altfel, va rezulta snobismul, opulenţa, grandomania şi lăcomia nejustificate, fără formă, fond şi nefundamentate. Acestea sunt doar câteva simptome vizibile ale omului modern, des întâlnite în actuala societate. „Frustrări vopsite-n lux” sau primele simptome ale unei boli cronice ale sufletului.

„Pentru ce se trufeşte cel ce este pământ şi cenuşă?” (Înţeleptul Isus Sirah)

Bolile devin „virtuţile” pe care omul contemporan le etalează sigur, cu o atitudine superioară şi cu o aroganţă abundentă, respirând un alt aer şi gravitând în egocentrismul lui excesiv, nemaiputând să îşi vadă reala condiţie. Dar, totul se întâmplă în percepţiile lui şi a celor care au ca etalon banul. Din exterior, se observă cu uşurinţă cine pe cine deţine: omul pe ban sau banul pe om?!

„Boala secolului este lăcomia”, spune o doamnă doctor. De la ea se trag multe boli trupeşti, pe care le găsim menționate în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur: „Cine este mai nenorocit ca omul lacom, care este topit de griji şi de frică (...), atunci când câştigă nu se bucură, pentru că vrea mai mult (...), nu are prieteni, decât pe cei de la care câştigă (...). îi urăşte pe săraci pentru că îi cer ajutorul şi pe cei bogaţi îi invidiază pentru că râvneşte la bogăţiile lor (...) Pe toate le văd ca pe bani, pe toate le măsoară în bani”.

Realitatea este cu totul alta. Valoarea omului nu este dată de bogăţie, ci o conferă principiile pe care merge, neclintit de schimbul valutar, demnitatea care este mai presus de interesele financiare, ajutorul smerit pe care îl oferă dezinteresat, trudirea la înmulţirea talanţilor, chiar dacă nu aduc profit economic, întărirea virtuţilor fără a calcula costul de oportunitate.

O vorbă bună spusă într-un moment de declin, o îndrumare într-o situaţie critică, un îndemn ferm pentru întoarcerea din rătăcire, o mână întinsă pentru a salva de la înec, din valurile tulburi ale vieţii un sărman suflet, un strigăt puternic care schimbă direcţia de mers a unui „orb” ce se îndreaptă spre prăpastie, oricare dintre acestea valorează mai mult decât jumătate din averea celui mai bogat om de pe pământ.

Dacă maximizezi şi accentuezi aceste valori sufleteşti, vei obţine mult mai mult decât orice bogăţie pământească. Îl vei dobândi pe Domnul Iisus Hristos la tine în suflet! Fericirea oferită de găzduirea Lui înlăuntrul nostru nu poate fi măsurată de logică. Doar prin Hristos poţi găsi Calea, Adevărul şi Viaţa!

„Eu am venit ca oile mele să aibă viaţă şi să aibă belşug” (Sfântul Apostol Ioan 10, 10)