Numai păcatul poate sufoca suflarea dumnezeiască dinlăuntrul nostru. Dumnezeu Cel Sfânt nu se amestecă cu întunericul păcatului. Când justificăm o acțiune păcătoasă, atunci prin însăși acest fapt rupem legământul nostru cu Dumnezeu. Dumnezeu nu ne constrânge, dar nici nu poate fi constrâns. El se retrage, lăsându-ne lipsiți de prezența Sa luminoasă. Desigur, omul nu poate evita întru totul păcătuirea, dar poate evita consecințele păcatului – separarea de Dumnezeu – prin căință. O dată cu căința și creșterea harului înlăuntrul nostru care îi urmează, realitatea Lumii Dumnezeiești predomină asupra lumii văzute. Contemplăm REALITATEA PRIMORDIALĂ.

(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experiența vieții veșnice, Editura Deisis, p. 53)