Cunoscând în chip drept și cum se cuvine cât de iscusit în răutate și cât de viclean este șarpele, cel mai mare dușman al nostru, satan, care se împotrivește cu strășnicie la orice faptă bună a noastră, cu câtă râvnă se gătește socotind să abată neamul nostru spre răutate și întuneric, pentru ca în tot chipul să ne îndepărteze pururea de Dumnezeu și să ne scoată din Rai și să ne despartă – vai – prin amară pizmă, să nu fie!, de viața cea fără de prihană și de desfătarea cea veșnică.

Deci, cunoscând acestea toate, omul trebuie să trăiască pururea cu luare aminte la gânduri și să arunce departe, prin chemarea sfântă a numelui lui Iisus Hristos, Domnul nostru, și prin rugăciunea inimii, a minții, și cea prin cuvinte, pe acest pierzător și să-l silească pe acest spurcat să fugă de el și de sufletul lui ca de la un vas al lui Dumnezeu. Căci se teme foarte și tremură și fuge, ca și când ar fi ars de un foc dumnezeiesc, de rugăciunea împlinită cu o conștiință curată, cu atenție și luare aminte.

Soldatul cel duhovnicesc care se grăbește să cucerească pământul sfânt și moștenirea sfântă să își amintească de poruncile lui Moise. Să ia aminte la el însuși! Niciodată să nu te porți ca și cum nu ai avea vrăjmaș. Căci ai unul și încă unul nematerialnic, înțelegător, nevăzut, mereu treaz și gata pentru a face răul, plin de pizmă și viclenie. Ia aminte la tine, așadar, printr-un cuget atent și priveghetor și predat rugăciunii. Căci diavolul este o fiară cu multe chipuri, fără milă și întunecat, având multă furie împotriva noastră, căutând pururea, în orice chip, pierzania noastră fie în somn, fie în privegheri, în postiri sau în mâncări, sau în băuturi, în îmbrăcăminte sau încălțări, dacă vorbești sau dacă taci. Atacă prin sărăcie, se ascunde în dorința de a agonisi. Uneltește împotriva postului, ne dușmănește prin împărtășirea de hrană. Să întineze îndrăznirea la rugăciune, să tulbure liniștea, iată ce voiește.

(Sfântul Calist Angelicoudes, Trei tratate isihaste, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp. 171-172)