Aspecte introductive

Minunea vindecării orbului din naștere e descrisă în detaliu de către Sfântul Ioan. La fel sunt și consecințele acestui moment cu caracter extraordinar. Căci, dincolo de faptul tămăduitor în sine, există acolo câteva aspecte esențiale, care se cuveneau aduse în discuție. 

Orbul din naștere

Beneficiarul faptului petrecut aici e un nevăzător. Nu oricine. Unul care se născuse așa. Progresele medicinei au reușit să remedieze multe lucruri în ultimii ani. Și totuși, nimeni în afară de Hristos nu a fost capabil până acum să redea în vreun fel acest simț unui om care nu-l avusese ca dat genetic. În plus, suferința lui era legată de o concepție socială aparte. Specifică vremii și culturii de atunci. Căci, pentru oamenii din vremea lui Iisus, suferința era apodictic o consecință a păcatului. Ca atare, întrebarea ucenicilor: „cine a păcătuit; acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?”, e una legitimă din această perspectivă. Le e greu învățăceilor să creadă că omul ar fi putut greși înainte de a trece pe poarta acestei lumi. Răspunsul e unul care vine să vorbească despre nevoia de a gândi dincolo de categorii sociale, ori stereotipuri. Beyond the box, cum ar zice o expresie la modă. „Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”, li se răspunde.

Tămăduirea

Spre a arăta că cele spuse nu au fost vorbe în vânt, Învățătorul se așterne pe treabă. Face tină, unge ochii săi cu scuipat și îl trimite să se spele la scăldătoarea Siloamului. Rezultatul e imediat. Omul se întoarce văzând. Cei din vecinătate sunt surprinși de acest fapt. Toți încearcă să afle care este pricina. Îl iscodesc. Li se răspunde sincer și direct. Nu le vine să creadă. Adus în fața fariseilor, e acuzat că s-a tămăduit sâmbăta. De parcă și-ar fi putut alege ziua vindecării! Descrie lucrurile așa cum s-au întâmplat. Vorbește despre faptul că omul a făcut tină și i-a uns ochii. Actul în sine e important și are un conținut teologic aparte. Apoi, devine parte a unei adevărate anchete. Sunt solicitați și părinții să ofere informații cu privire de el. Încearcă să se erijeze. „Cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine”, vor spune. 

Ca atare, omul va trebui să reia întreaga narațiune. Ba mai mult, cele întâmplate vor isca o adevărată controversă în rândurile reprezentanților Legii vechi. Unii se vor prevala de prezența sâmbetei în cadrul dialogului. Alții vor găsi alte chichițe. Și totuși, minunea nu putea fi contestată. Provocat să descrie din nou cele petrecute, omul îi va persifla. „V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui?”, le va spune el. În fapt, cuvintele lui vin să evidențieze, pe de-o parte, lucrul extraordinar săvârșit de Învățător, iar pe de alta, să vorbească despre cerbicia inimii celor pomeniți anterior. Ba mai  mult, le oferă câteva argumente ce nu pot fi contestate. Vorbele lui le pică greu. Iată-le: „Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic”.

Cuvintele lui vin ca o prețioasă mărturie. Nu sunt primite de inimile împietrite ale fariseilor. E alungat afară. Acolo, e întâmpinat de Tămăduitor. Urmează o frumoasă și suavă mărturisire de credință. Ea este, de fapt, cea care încheie întregul episod. 

În loc de concluzii

Minunea vindecării orbului din naștere poate fi privită din mai multe perspective. Vine să ne vorbească deopotrivă despre Hristos tămăduitorul, căruia trebuie să ne adresăm atunci când suntem în suferință, cât și despre beneficiar și mărturisirea lui de credință. Oare cum ar arăta lumea asta dacă, de fiecare dată când, puși în situația de a ne mărturisi credința în fața celor care ne-o batjocoresc, am avea o atitudine demnă precum a sa? N-am oferi noi, oare, o mărturie clară, despre faptul că reușim, precum acela, să-L vedem pe Dumnezeu cu ochii inimii? Îndrăzniți!