Osândindu-l pe aproapele nostru, vom fi părăsiți de Dumnezeu. Și când Dumnezeu îl părăsește pe om și-l lasă doar cu puterile lui, atunci diavolul este gata să-l zdrobească, așa cum piatra de moară macină grâul.

Să avem mereu în minte cuvintele Apostolului: Cel căruia i se pare că stă-n picioare să ia seama să nu cadă (I Corinteni 10, 12). Căci nu se știe cât timp vom putea rămâne în virtute. David care cunoștea acest lucru din experiență, spune așa: Zis-am eu întru îmbelșugarea mea: În veac nu mă voi clinti […] dar dacă Tu Ți-ai întors fața, eu m-am tulburat (Psalm 29, 7-8).

Când cineva te insultă în orice fel, nu trebuie să te răzbuni pe el, ci dimpotrivă, să-l ierți din toată inima. Și dacă inima ta se împotrivește, s-o îmbunezi, având credință în cuvintele Domnului: De nu veți ierta oamenilor greșalele lor, nici Tatăl vostru nu va ierta greșalele voastre (Matei 6, 15) și Rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc (Matei 5, 44).

Nu trebuie să păstrăm în inima noastră răutate sau ură față de celălalt, chiar dacă ne dușmănește. Suntem datori să-l iubim și pe cât putem să-i facem bine, după învățătura Domnului: Iubiți pe vrăjmașii voștri […], faceți bine celor ce vă urăsc (Matei 5, 44).

(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere din limba greacă Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, 2005, pp. 345-346)