Osândirea de sine nu este îndeajuns. Ea trebuie însoţită de o hotărâre puternică de a nu mai săvârşi nelegiurile de mai înainte. Altminteri nu vor exista izbândzi în viaţa duhovnicească. Omul va bate pasul pe loc, dacă este îndoit, dacă o dată se ridică, o dată cade, şi dacă acum zideşte, iar mai apoi dărâmă ceea ce a înălţat.

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Viaţa duhovnicească a creştinului ortodox, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, p. 27)