Aceeaşi atitudine vor avea copiii faţă de pâine şi faţă de orice fel de hrană. Pentru aceasta li se vor aminti cuvintele Mântuitorului: „adunaţi firimiturile ce au rămas, ca să nu se piardă ceva” (Ioan 6, 12). În niciun caz nu le vom permite să se joace cu pâinea, s-o arunce sau să facă cocoloaşe.

O atitudine cucernică faţă de pâine i-a fost insuflată unui cunoscut de-al nostru, de dădaca sa credincioasă. În adolescenţă, el şi-a pierdut credinţa şi a devenit ateu. Dar, chiar şi în acei ani, el îşi amintea mereu poveţele dădacei iubite şi avea faţă de pâine un sentiment de evlavie. Iată cât de importante sunt seminţele învăţării binelui, aruncate în suflet în pruncie.

Pentru creştin, mâncarea nu este doar o cale de satisfacere a necesităţilor fizice, cum se întâmplă la oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Stareţul moscovit, părintele Alexei Mecev spunea: „În timpul cinei, imaginează-ţi pe Tatăl Cel Ceresc care îşi întinde mâna pentru a te hrăni... şi pe Iisus, că stă cu tine la masă... în timpul cinei aminteşte-ţi de ultima cină a lui Hristos şi roagă-L să te învrednicescă de cina cerească”.

Dacă părinţii vor avea o astfel de atitudine faţă de mâncare, atunci şi copiii o vor prelua şi ea se va răsfrânge asupra comportamentului lor: de la masă se vor ridica doar după rostirea rugăciunii. 

(N.E. Pestov, Cum să ne creştem copii: calea spre desăvârşita bucurie, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2005, pp. 172-173)