Un moment important din cadrul Sfintei Taine a Cununiei îl reprezintă gustarea perechii de miri din Paharul comun, ritual încadrat înainte de dansul liturgic. Structura liturgică a Tainei, cu lecturile din Sfânta Scriptură, urmate de ectenia întreită și de ectenia cererilor, care introduce rugăciunea Tatăl nostru, succedată de paharul comun, ne trimite la timpul din urmă când Taina Căsătoriei era săvârșită ca o Liturghie Euharistică și nedespărțită de Liturghie, având structură comună (ca de altfel și celelalte Sfinte Taine).

Acesta este modul corect de săvârșire a Tainei Nunții, unit cu Sfânta Liturghie, dar acestea pot fi celebrate astăzi împreună doar atunci când practica veche va intra din nou în conștiința generală a unei Biserici autocefale și va avea o rânduială bine stabilită și uniformă prezentă în cărțile de cult.

În slujba ortodoxă actuală, acest context euharistic este încă accentuat de cântarea chinonicului, în timp ce mirii gustă din paharul comun: „Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema” (Psalmi 115, 13). Slujba Cununiei presupune participarea mirilor la Dumnezeiasca Liturghie și Împărtășirea lor și, deși practica actuală păstrează contextul euharistic al căsătoriei, paharul comun totuși a fost acceptat, din păcate, ca un substitut al Sfântului Potir, fiind interpretat, simplist, ca un simbol al vieții comune, reducând astfel căsătoria la nivelul natural, terestru, lipsind-o de participarea la ceea ce o consacră ca Taină.

Totuși, încredințați că mirii vin în fața Sfântului Altar curați și împărtășiți anterior cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos, consacrăm acestui moment cinstea și importanța lui cuvenită. „Paharul mântuirii”, binecuvântat cu „binecuvântare duhovnicească”, din care gustă mirii împreună, este anticiparea euharistică (ca și pâinea din care aceștia gustă) de împărtășirea lor cu Sfintele Taine, act care se petrecea în vechime tocmai în acest moment.

Gustarea din acest pahar de obște semnifică împărtășirea comună a mirilor din potirul bucuriei și al dragostei, dar și din amarul necazurilor și al încercărilor vieții, pentru care soții sunt datori să ceară izbăvire de la Domnul, așa cum însăși cântarea îi îndeamnă. Paharul de obște simbolizează viața comună și responsabilitatea soților, iar binecuvântarea „Pace tuturor”, pe care o adresează preotul anterior, arată unirea și împreunarea lor într-un gând.

O practică neliturgică și necanonică legată de acest moment al Tainei o reprezintă amăgirea sau păcălirea mirilor atunci când li se dă să guste din pâine și din vin, cu intenția de a produce ilaritate și de a înveseli pe nuntași. Obiceiul este fără îndoială greșit, căci se denaturează și se ridiculizează un moment foarte important al slujbei.

Am văzut mai sus că împărtășirea din paharul comun sau de obște, binecuvântat înainte de preot, este simbolul bucuriei nunții, dar mai ales comuniunea și unirea deplină a celor doi soți, care de acum vor împărtăși bucuriile și necazurile vieții. De aceea, momentul trebuie să fie plin de sobrietate, cum de altfel plină de măreție și solemnitate trebuie să fie toată rânduiala slujbei Tainei Sfintei Cununii.

(Pr. Dr. Vasile Gavrilă, Cununia – viață întru Împărăție, Fundația Tradiția Românească, București, 2004, p. 212; Pr. Prof. Costel Bulgaru, Sfânta Taină a Cununiei, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2011, p. 69; Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, volumul III, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, pp. 214-215)