Până când propăşesc? Şi ce li se întâmplă, în cele din urmă, lor şi urmaşilor lor? Ţi-ai pus această întrebare? Să nu se poticnească gândurile tale când vezi că cineva se laudă cu puterea sa şi uită de Dătătorul puterii. Adu-ţi aminte cum trufaşul şi lăudărosul Goliat a pierit de praştia unui flăcăiandu cum era David. Să nu se tulbure inima ta când vezi că cineva se îmbogăţeşte pe căi nedrepte. Mânca-va, şi nu se va sătura; răpi-va, şi nu se va îndestula. Adu-ţi aminte de bogaţii Sodomei, cum într-o clipă au fost potopiţi de foc şi cenuşă cu toată bogăţia lor. Tu eşti creştin, iar creştinul priveşte lucrurile cu bătaie lungă, în întregime, nu în parte.

Creştinul nu preţuieşte propăşirea nedreptului ca pe un lucru împlinit, ci aşteaptă să vadă ce se întâmplă mai departe. El ştie că nedreptul nu propăşeşte nici prin puterea sa, nici prin mintea sa, ci prin faptul că Dumnezeu îi îngăduie să propăşească, doar-doar îşi va aminti vreodată de El: fiindcă negrăit de Milostiv este Dumnezeul nostru, şi îngăduie nedrepţilor ceea ce nu doreşte, doar-doar îşi vor da seama că de la Dumnezeu este, şi se vor ruşina de nedreptatea lor, şi se vor îndrepta. Lui Dumnezeu îi sunt dragi cei ce se pocăiesc: foarte dragi îi sunt cei ce se pocăiesc cu inimă înfrântă pentru faptele lor nedrepte. Nu este Făcătorul precum făptura, ca să pedepsească îndată ce cineva apucă pe o cale strâmbă. El aşteaptă ca rătăcitul să se întoarcă singur la calea dreaptă. El priveşte şi tace. Aşteaptă şi nu întârzie.

Minunat e întru înţelepciunea Sa, prea-minunat întru milostivirea Sa. Pentru aceasta, străvăzătorul Psalmist grăieşte Domnului în răpire: judecăţile Tale adânc mare. Cine va cerceta întreg adâncul Dumnezeieştii Pronii? Cei fără înţelegere se supără când Dumnezeu nu cârmuieşte lumea după a lor înţelegere, iar cei înţelegători se ostenesc neîncetat să pătrundă în înţelegerea lui Dumnezeu.

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2002,  pp. 163-164)