Pocăința este adevarată numai atunci când omul, simțindu-și păcatele sale cu care L-a mâniat pe Ziditorul său, părăsește faptele păcătoase, îi pare rău pentru ele și se căiește, și se învrednicește de iertare cu harul lui Hristos prin dezlegarea pe care i-o face preotul Bisericii.

Iar când nu părăsește fapta păcătoasă, atunci este o nădejde primejdioasă, peste măsură și nechibzuită în bunătatea lui Dumnezeu, care, la fel ca și deznădejdea, în egală măsură este osândită de Dumnezeu.

(Sfântul Macarie de la Optina)

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, Editura Egumenița, Galați, 2007)