-Vă rugăm să ne spuneţi câteva cuvinte despre importanţa lecturii, despre modul în care lectura a ajutat la edificarea  dumneavoastră personală.

-Am inceput să citesc la o vârstă fragedă. Tatăl meu avea o bibliotecă bogată, bibliotecă care cuprindea şi cărţile moştenite de la bunicul meu. De mic copil am citit foarte mult şi mi-am dat seama că lectura are un rol important. Mă amuz şi acum când îmi amintesc cum părinţii mei chiar se enervau uneori şi îmi reproşau că nu fac destul sport,  că nu ies destul de mult la activităţile desfăşurate în aer liber. Bineînțeles, îmi plăceau anumite sporturi, însă mișcarea, privitul la televizor şi altele asemenea nu mă încântau la fel de mult. Citeam zilnic cu mult nesaţ.   Ei, dragii mei…Vine însă o vreme  când ești nevoit să înveți a citi într-un mod critic. Și acest lucru se poate realiza lecturând foarte mult, intrând tot mai adânc în această lume a literelor. Astfel ajungi să înțelegi că nu toate cărţile au aceeași valoare. Trebuie să citim selectiv, să deosebim ceea ce este prețios de pălăvrăgeli. Eu mereu i-am sfătuit pe studenți să citească într-un mod critic, fără să ia de bune toate informațiile doar pentru că autorul are un nume. Orice afirmație trebuie verificată cu multă acrivie. Tânărul are nevoie de un îndrumător cu experiență, de un profesor care să-i dea direcţiile bune pe drumul creşterii prin lectură.

Un exemplu negativ care merită adus în atenție este presa. Mass-media este în general, cel mai prost mijloc de informare, indiferent de spațiul geografic la care ne referim. Prin intermediul ziarelor şi al televiziunii, ni se furnizează anumite puncte de vedere care au, mai mult sau mai putin, legatură cu realitatea sau adevărul. Desigur, sunt şi excepţii… Eu nu am încredere în știrile furnizate de ziare, prefer să mă informez de la oamenii care au fost martori ai anumitor evenimente sau să citesc cărţi de specialitate care tratează teme de interes.

 - Unii dintre noi ne dorim să devenim profesori. Care ar fi calitățile unui bun profesor, în viziunea dumneavoastră?

-Un profesor trebuie, în primul rând, să-și cunoască foarte bine materia pe care o predă, să stăpânească foarte bine informaţiile pe care le are de comunicat. Bineînțeles, dacă e tânăr, nu are cum să cunoască perfect toată materia; eu am predat mai multe obiecte și știu cum este. O limbă străină e foarte ușor de predat, de exemplu, însă istoria e mult mai amplă ca disciplină de studiu și se cere un nivel ridicat de aprofundare  al materiei. Profesorii de istorie pe care i-am avut au fost îngrozitori! De cele mai multe ori ştiam mai mult decât ei, pentru că lecturam foarte mult în timpul liber. Pentru a citi în limba în care au fost scrise unele texte legate de istorie sau de filosofie, am învăţat în perioada liceului şi limbile clasice. Acest demers a făcut ca adolescenţa mea să fie mai puţin plictisitoare. Dar să revenim...

O altă calitate pe care ar trebui să o aibă un profesor este aceea de a ști să-și prezinte cursul și să transmită entuziasm studenților, să-i motiveze. Un profesor trebuie să le stârnească curiozitatea învăţăceilor. Să se facă plăcut. Să fie îndrăgit de elevi. Dacă îndeplineşte aceste imperative, respectul celor mai mici vine în mod firesc... Ei bine, eu am avut mult noroc: la vârsta de 15 ani am descoperit că sunt un bun actor, așa că nu mi-a fost greu să vorbesc studenților, astfel încât să-i provoc, să îi ,,stârnesc”. Trebuie să ai talent, sau măcar un sâmbure de talent, pe care să-l lucrezi în timp. Din  păcate, sunt oameni care nu au acest dar și le este greu să fie profesori, deşi stăpânesc bine informaţiile.  Am observat că unii colegi care  jucau în piese de teatru nu reuşeau să fie prea străluciţi. Şi asta din cauză că erau prea inhibați, prea timizi. Pur și simplu nu puteau să depăşească acel ,,track” și să fie naturali. Odată ce ți-ai însușit toate calitățile unui bun actor, de pildă: emisia vocii, articularea corectă a cuvintelor, dicția etc., calităţi pe care le exersezi în timp, poți să fii şi un bun profesor. Întotdeauna am pus accent pe aceste detalii referitoare la modul în care le furnizez studenţilor informaţiile. Predau în mai multe limbi, predau mai multe materii şi ştiu din experienţă faptul că felul în care mă prezint în faţa studeţilor are o influenţă majoră asupra lor.

-Deci nu este de ajuns pentru un profesor doar să ,,deţină” multe informații?

-Nu, cea mai bună metodă de predare nu este  doar o simplă comunicare a informatiilor. Cei mai buni profesori pe care i-am avut  au fost  şi excelenţi „actori”. Știți, prezentarea unei teme se poate face în multe moduri. Poți, de exemplu, să prezinţi foarte liniștit și totuşi să le captezi atenția ascultătorilor. Le oferim celorlalţi ceva din noi înşine. Cei mai buni profesori ne-au învățat să gândim în profunzime, să filtrăm informaţiile prin propria minte.

-Mulțumim mult, părinte! O ultimă întrebare acum: mulți tineri nu sunt deciși dacă să aleagă viața de familie sau calea călugăriei. Desigur, sunt multe cărți referitoare la acest aspect, însă noi am dori să auzim ceva din experiența dumneavoastră.

-Este destul de complicat și este mereu o alegere pe care fiecare o face individual.

-Dar cum v-aţi hotărât să alegeţi viața călugărească?

-Ei bine, trebuie să ne întoarcem prin anii ’60. Atunci mă gândeam şi la alte două variante. Prima dintre ele era aceea de a deveni actor, fiindcă știam că pot să mă descurc chiar bine. Însă m-am uitat în jurul meu, pe scenă - fiindcă nu mă gândeam să joc în filme - teatrul e adevărata ,,distracţie” - și am văzut mulți actori care nu erau totuşi împliniţi sufleteşte. Eu unul nu voiam sub nici o formă să ajung un ratat, sau să duc o viaţă dezordonată. Deşi...sunt şi actori care duc o viaţă frumoasă.  Dacă mă gândesc mai bine totuşi, motivul principal pentru care nu      m-am înscris la teatru a fost filosofia. Și, de asemenea, motivul pentru care nu       m-am însurat a fost tot alegerea filosofiei. În Antichitate, filosofia era o vocație, un mod de viaţă, și eu nu îmi dorisem să aprofundez această ramură a cunoaşterii doar  într-un stil academic, așa cum o fac acum majoritatea. Căutam ceva experenţial.   Am fost foarte motivat totuşi şi din punct de vedere intelectual. Ideea de trăi o viață celibatară într-o mănăstire mi s-a părut a fi potrivită pentru mine. Alegerea acesta trebuie să fie individuală, nu există vreo regulă generală, vreun destin în acest sens. Trebuie să fie o căutare spirituală continuă, o descoperire a sinelui.

Îmi amintesc acum o istorisire de la Sfântul Ioan Cassian, cred că o aveţi tradusă şi în română. Este vorba despre o povestire despre un tânăr care dorea să devină monah, dar era foarte ispitit de patima curviei, de fierbinţeala trupului. El hotărăște să meargă să ia sfat şi blagoslovenie de la un avvă bătrân. Acest călugăr mai în vârstă îi spune fratelui pe un ton mustrător că nu e vrednic să rămână în pustie pentru a duce o viaţă ascetică, întrucât este stăpânit de patima desfrânării. Tânărul se întoarce în cetate decis să-și caute o soție. Însă pe drum se întâlneşte cu Avva Apollo care, văzându-l îngândurat și abătut, și aflând pricina supărării lui, îl sfătuieşte să nu se pripească. Avva Apollo pornește în căutarea bătrânului care-i spusese fratelui că nu e potrivit să devină monah, și se roagă lui Dumnezeu, să trimită peste acest călugăr aspru, duhul desfrânării care-l chinuia pe tânăr pentru ca în acest fel să învețe chiar și la vârsta lui înaintată să aibă înțelegere. Aici urmează o reflecție a avvei Ioan Cassian asupra acestei întâmplări, reflecţie care spune că înțelepciunea nu este dată neapărat de barba albă şi că trebuie să avem foarte mult discernământ când facem alegeri importante. Trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine şi să fim cercetaţi de către oameni iscusiţi.

-Vă mulțumim mult pentru timpul acordat și pentru cuvintele împărtăşite, părinte! (Interviu realizat şi tradus de către studenţii Cuibar Dumitru şi Pascariu Teodor, membri ai Redacţiei Alpha)