Părintele Cleopa: „Dumnezeu ne cheamă în multe feluri”
Pilda Sfintei Evanghelii, ce s-a citit astăzi, ne vorbește în chip tainic despre chemarea lui Dumnezeu la cina cea mare, care este Împărăția lui Dumnezeu. Chemarea sau vocația, „este o strigare tainică din partea lui Dumnezeu, prin care cheamă sufletele să vină la El” (Dicționar al Noului Testament, op. cit., p. 4).
Să știm, de asemenea, că chemarea lui Dumnezeu este de multe feluri și că vechimea ei este veșnică, mai înainte de întemeierea lumii (Efeseni 3, 11). Că de la începutul lumii simțite și văzute și până la sfârșitul ei, Dumnezeu nu va înceta a chema pe aleșii Săi (Matei 24, 31; Marcu 13, 27). Așa vedem din dumnezeiasca Scriptură că Dumnezeu a ales și a chemat pe Noe și i-a poruncit să facă corabie înainte de potop (Facere 6, 8-14); așa a chemat Dumnezeu pe Avraam (Facere 12, 1-3); așa a chemat pe Moise (Ieșirea 3, 1-4) și pe poporul lui Israel (Deuteronom 7, 21, 13, 4); așa a chemat Dumnezeu pe David de la turmele oilor și l-a uns împărat peste Israel (I Regi 16, 12-13); și tot așa a chemat Dumnezeu pe sfinții prooroci (Psalmi 88, 3; 104, 26; Ieremia 1, 8).
La plinirea vremii a venit Mântuitorul nostru Iisus Hristos și a chemat pe sfinții Săi apostoli (Marcu 3, 13-19). Încă se vorbește în Sfânta Scriptură și de chemarea Bisericilor (I Petru 5, 13) și de chemarea credincioșilor (Romani 16, 13; I Petru 1, 2). Au fost însă și chemări personale și particulare, precum a fost alegerea și chemarea lui Solomon la împărăție (I Paralipomena 22, 3-6) și chemarea marelui Apostol Pavel de către Mântuitorul (Fapte 9, 3-18). Se mai arată prea luminat în Sfânta și dumnezeiasca Scriptură despre chemarea lui Iisus Hristos ca Mesia (Isaia 4, 2; 6, 7; 19, 1-8; Matei 12, 18; I Petru 2, 6).
În Sfânta Scriptură observăm că pricinile chemării lui Dumnezeu sunt felurite: după voința și după prevederea lui Dumnezeu (Romani 8, 28-29); fără de privire la merite (Romani 9, 11; II Timotei 1, 9); după harul lui Dumnezeu (Romani 1, 5-6) pentru slava lui Dumnezeu (Efeseni 1, 5); pentru înfierea prin Iisus Hristos (Efeseni 1, 5); spre dobândirea mântuirii (I Tesaloniceni 5, 9; II Tesaloniceni 2, 13); spre slava veșnică (Romani 8, 29); pentru supunerea lui Hristos (I Petru 1, 2); spre a fi asemenea chipului lui Iisus Hristos (Romani 8, 28-29) și spre a fi sfinți fără prihană în dragoste (Efeseni 1, 4).
Dar și mijloacele prin care se fac chemările lui Dumnezeu sunt, de asemenea, diferite. Să știm că chemarea credincioșilor este lucrul lui Dumnezeu (Efeseni 4, 1; I Tesaloniceni 1, 4-6); chemarea lui Dumnezeu se face prin Duhul Sfânt (Zaharia 7, 12; Fapte 13, 2), și prin Iisus Hristos (Isaia 55, 5; Matei 11, 28; Ioan 7, 37; 12, 32; Romani 1, 7). Chemarea lui Dumnezeu se face prin Evanghelie (II Tesaloniceni 2, 14); prin mijlocirea creaturilor Lui (Psalmi 18, 1-4; Romani 1, 20) și prin aleșii Săi (IV Regi 22, 13; Ieremia 7, 24; 25, 27) Să mai știm că chemarea lui Dumnezeu este după alegere (Romani 9, 30), neschimbată și nemincinoasă din partea Lui (Romani 11, 29; I Tesaloniceni 5, 24).
Iată pe scurt pricinile și mijloacele prin care se face chemarea lui Dumnezeu. Care este scopul pentru care ne cheamă Dumnezeu? Iată cu ce scop ne cheamă: Chemarea Lui ne îndeamnă la pocăință (Matei 9, 13; Marcu 2, 17); ne povățuiește la împăcarea cu El (Isaia 27, 5; II Corinteni 5, 20); ne îndeamnă la sfințenie (Romani 1, 7; I Corinteni 1, 2); ne cheamă de la întuneric la lumină (Fapte 2, 6-18; I Petru 2, 9); din moarte la viață (Ioan 5, 24-25); ne cheamă la libertate și la pace (Galateni 5, 13; II Corinteni 7, 13; Romani 14, 19). Chemarea lui Dumnezeu ne unește cu Iisus Hristos la una și aceeași nădejde (I Corinteni 1, 9; Efeseni 1, 18), la moștenirea slavei (Evrei 9, 15; Efeseni 1, 18), și la împărăția slavei lui Dumnezeu (I Tesaloniceni 2, 12).
Oare omul poate să primească și să refuze chemarea lui Dumnezeu? Da, poate. Pentru că Dumnezeu l-a făcut pe om liber și l-a lăsat în mâna sfatului său (Înțelepciunea lui Solomon 2, 23; Ințelepciunea lui Isus Sirah 15, 14), „și cu arma bunei voiri ne-ai încununat pe noi” (Psalm 5, 12). Acest lucru ni-l arată și cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos care zice în Sfânta Evanghelie: „Cine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24).
Dacă ați ascultat cu atenție Sfânta Evanghelie ce s-a citit astăzi, ați auzit cum toți cei chemați la cina cea mare, s-au lepădat de cină, punând diferite motive. Unul că și-a cumpărat țarina și se duce să o vadă, altul că și-a cumpărat cinci perechi de boi și merge să-i încerce, iar altul că și-a luat femeie și nu poate merge (Luca 14, 18-20).
Iată și pedeapsa lui Dumnezeu asupra celor ce refuză să primească în mintea și inima lor chemarea lui Dumnezeu. Aceștia mai întâi se îndepărtează de harul lui Dumnezeu și în ziua Judecății de apoi vor lua mai mare pedeapsă decât Sodoma și Gomora (Matei 10, 14-15; Marcu 6, 11).
Cei ce refuză chemarea lui Dumnezeu, ajung la orbire spirituală (Fapte 28, 24-27; Romani 1, 21; 11, 7-10); ajung la rătăcire spirituală (Fapte 28, 24-27; Romani 11, 8-10) și la împietrirea inimii lor (Marcu 16, 14). Aceștia vor lua pedepse vremelnice (Isaia 65, 12-15) și de nu se vor pocăi vor ajunge la osânda veșnică (Ioan 12, 48; Evrei 2, 1-3; 12, 25).
În cele ce urmează vom vorbi și despre cele mai de pe urmă chemări, care le va face Domnul la sfârșitul lumii și în ziua Judecății de apoi. Mai întâi să arătăm cum va chema Dumnezeu cerul și pământul, după mărturia Sfântul Duh care zice: „Chema-va cerul de sus și pământul ca să judece pe poporul Său” (Psalm 49, 5).
Această chemare a cerului și pământului se va face în ziua cea mare a Judecății de apoi. Milioane de trâmbițe purtate de ceata Începătoriilor vor suna cu mare glas și înfricoșat la porunca Domnului, chemând la judecată cerul de sus, adică nenumărata mulțime a îngerilor, și pământul de jos, adică toate popoarele pământului, pe toți păcătoșii din iad și pe înșiși demonii care i-au înșelat pentru a-i da morții.
În fața divanului de judecată al lui Hristos vor sta toți drepții și păcătoșii ca să dea seama de cele ce au lucrat prin trup, bune sau rele, precum a zis Sfântul Apostol Pavel și Evanghelia lui Hristos (Matei 16, 27; Romani 14, 18; II Corinteni 5, 10).
De aceea zice dumnezeiasca Scriptură că „va chema cerul de sus”, adică toate puterile din ceruri și toți îngerii împreună cu sufletele tuturor drepților, care, la glasul trâmbițelor, se vor coborâ din cer să stea înaintea Domnului slavei, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, ca să vadă și să audă cum va răsplăti Dumnezeu fiecăruia, după lucrurile lui (Matei 16, 27).
Atunci glasul trâmbițelor, va suna în sus și în jos. În sus, ca să cheme din cer toate puterile cerului, pe toți îngerii și pe toți drepții; iar în jos, glasul lor va ajunge pe pământ și până în iad. Pe pământ, ca să deschidă toate mormintele și să învie toți oamenii care au murit cu trupul de la începutul lumii; iar la iad, ca să cheme pe toți diavolii și pe toți păcătoșii la judecata cea preasfântă și preadreaptă a lui Dumnezeu. Iată ce zice despre aceste trâmbițe ale cerului Sfântul Ierarh Grigorie Teologul: „Înfricoșat este glasul trâmbițelor acelora la care se vor supune stihiile, care vor despica pietrele, vor deschide mormintele, vor descoperi cele mai dedesubt, vor zdrobi porți de aramă, vor dezlega și vor risipi legăturile morților” (Ușa pocăinței, cartea a II-a, Pentru judecata viitoare, 1812).
La chemarea acestor trâmițe va chema Dumnezeu cerul de sus și pământul de jos, ca să aleagă pe cei drepți de cei păcătoși, precum alege păstorul oile de capre (Matei 25, 32), spre a merge unii la viața veșnică, iar alții la munca veșnică (Matei 25, 46).
Dar să auzim, frații mei, și cea mai de pe urmă chemare ce o va face Mântuitorul nostru Iisus Hristos către aleșii Săi, în ziua Judecății de apoi. Această prea fericită chemare, ne-o arată dumnezeiasca Evanghelie, zicând: „Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Sa: Veniți binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția cea făgăduită vouă de la întemeierea lumii, căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau, străin am fost și M-ați primit, gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la Mine” (Matei 25, 34-36).
Deci, vedeți, că chemările lui Dumnezeu sunt veșnice și mai înainte de facerea lumii și de la începutul lumii acesteia văzute și simțite, până la sfârșitul ei și până în ziua Judecății celei de apoi!
Auzind de chemările lui Dumnezeu cele în multe feluri despre care am vorbit până aici, să fim cu mare atenție, cu luare aminte și cu mare frică de Dumnezeu, când glasul conștiinței noastre ne cheamă la pocăință și la părăsirea răutăților noastre. Căci conștiința noastră este cea mai vie trâmbiță care neîncetat ne cheamă din lăuntrul nostru la pocăință, la îndreptarea și la calea cea sfântă a mântuirii.
O, de ar da Dumnezeu să auzim în toată vremea glasul acestei trâmbițe, adică glasul conștiinței noastre, care mereu ne cheamă la pocăință spre mântuirea sufletelor noastre. O, de ne-ar lumina Dumnezeu să auzim glasul conștiinței care strigă din lăuntrul nostru, zicând: Omule, părăsește păcatele tale! Omule, vine moartea și te găsește în păcate și vei fi osândit în focul cel veșnic! Omule, trezește-te la pocăință și vezi în ce stare ești, că nu știi ziua și ceasul în care te va chema Domnul din această trecătoare viață! Auzi, omule, ce zice dumnezeiasca Scriptură: „Astăzi de veți auzi glasul Lui, să nu vă învârtoșați inimile voastre” (Psalm 94, 8). Ascultați ce zice această trâmbiță, care pururea strigă din lăuntrul nostru: Ce faci, omule, unde mergi? De ce te încurci cu grijile lumii? De ce îți împlinești poftele trupului tău? De ce stai nespovedit, fără pocăință, ca și cum ai fi nemuritor?
Auzi glasul Sfintei Evanghelii care zice: „Privegheați și vă rugați, fiți gata că nu știți în care ceas vine sfârșitul!” Și iarăși: „Pocăiește-te, omule, ca să întâmpini pe Mirele sufletelor noastre, cu candela milosteniei și a toată fapta bună aprinsă, ca să nu te găsească asemenea fecioarelor celor fără de minte, care au rămas afară de cămara Mirelui Ceresc” (Matei 25, 11-12).
O, frații mei, dacă ne-am trezi până mai avem vreme să auzim glasul acestei trâmbițe, adică al mustrării conștiinței noastre și dacă acest glas al lui Dumnezeu care ne cheamă la pocăință și la părăsirea păcatelor, nu l-am trece cu vederea, ce mare fericire am avea și în veacul de acum și în cel viitor!
Acest glas al lui Dumnezeu este conștiința noastră, este trâmbița cea tainică și sfântă care călătorește cu noi în viața de aici, și pururea ne cheamă din lăuntru spre a ne trezi și pocăi. Conștiința este pârâșul care mereu ne pârăște pe calea acestei vieți, și ne mustră când greșim. Despre acest pârâș zice, într-un anumit fel, Sfânta Evanghelie: „Împacă-te cu pârâșul tău pe cale, ca nu cumva pârâșul să te dea judecătorului” (Matei 5, 25; II Corinteni 3, 5; Galateni 6, 4).
În Sfânta Evanghelie de astăzi, Iisus Hristos Mântuitorul lumii ne cheamă pe toți la Cina Sa cea mare. Ne cheamă la ospățul credinței adevărate. Să nu ne împotrivim nici unul, nici să părăsească cineva Biserica Ortodoxă, mama noastră care ne hrănește din învățătura dreptei credințe, și să meargă la cina sectelor care se înmulțesc mereu și înșală pe mulți.
Ne cheamă Hristos la ospățul pocăinței, la masa mântuirii. Să nu amânăm pocăința, spovedania, rugăciunea, milostenia, Sfânta Împărtășanie, grija pentru suflet, că „în ceasul în care nu gândim, Fiul Omului va veni!”
Ne cheamă Iisus Hristos la ospățul Sfintei Liturghii. În fiecare sărbătoare auzim toaca, clopotele bisericilor și preoții satelor care ne cheamă la cina cea mare a Sfintei Liturghii. Oare de ce nu venim măcar Duminica și la marile Sărbători cu toții la biserică?
De ce punem motive că „ne-am cumpărat țarine”, adică griji pământești, că „ne-am cumpărat cinci perechi de boi”, adică ne-am robit de patimi cele cinci simțiri, și că „ne-am luat femeie”, adică ne-am dedat la beții și desfrânări, mai ales Duminica și de aceea nu putem veni la ospățul Sfintei Liturghii în sărbători, să ospătăm împreună cu Mântuitorul Hristos, cu Maica Domnului și cu toți sfinții din cer? Căci vedem la Sfânta Liturghie, Duminica, mai mult bătrâni și văduve, dar tinerii și copiii dumnevoastră unde sunt? De ce nu vin cât mai mulți la slujbele bisericii, la Sfânta Liturghie? Hristos din cer se jertfește pe Sfânta Masă, sfinții și îngerii din cer cântă cu noi în biserică, Mântuitorul ospătează cu noi și ne hrănește cu scumpul Său Trup și Sânge, iar cei mai mulți dintre fiii Bisericii noastre stau acasă, se duc la beții, merg la petreceri imorale, la tot felul de păcate și ospătează cu necredincioșii, cu bețivii, cu sectanții și cu slugile întunericului?
Vai celor ce lipsesc Duminica fără motiv binecuvântat de la biserică, de la cina cea mare a Sfintei Liturghii, că cină mai mare ca jertfa liturgică și Sfânta Împărtășanie și ca citirea sfintelor cărți nu este alta pe pământ!
Ajunge o săptămână de lucru, de osteneală pentru trup. Să participăm o zi pe săptămână, Duminica, în Biserica Domnului la Sfânta Liturghie. Destul ne ostenim pentru trup, să ne ostenim acum și pentru suflet, că în curând vom pleca la marea judecată să dăm socoteală de toate. Oare nu tocmai Duminica se fac cele mai multe păcate, petreceri, nunți, beții, certuri și desfrânări?
Să lăsăm dar tot păcatul și să ne pocăim de păcatele noastre. Creșteți-vă copiii în frica Domnului, rugați-vă mai mult și veniți la biserică, la cina cea mare a Mântuitorului Hristos. De vom face așa, și pe pământ vom fi fericiți și mulțumiți, și în cer cu îngerii, cu sfinții și cu Însuși Hristos vom cina în vecii vecilor. Amin.
Părintele Patriarh Daniel, de ziua Sfântului Dimitrie Basarabov: „Credința și smerenia aduc tămăduirea de boală și învierea din morți”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro