Părintele Constantin Sumănaru – Mărturisitor în temnițele comuniste
La 15 august 1952 a fost reținut de Securitate, dar eliberat la 30 septembrie.
Părintele Constantin Sumănaru s-a născut la 16 aprilie 1912 în Leorda, județul Botoșani. A urmat Seminarul Teologic la Dorohoi și la Iași (1934), apoi Facultatea de Teologie din Cernăuți (1939).
La 30 ianuarie 1936 a fost hirotonit diacon pe seama Bisericii „Sfântul Neculai” din Botoșani. La 1 aprilie 1939 a primit darul preoției din mâinile Arhiereului-vicar Valeriu Moglan în Biserica „Sfântul Spiridon” din Iași, pe seama aceluiași lăcaș de cult. La 1 decembrie 1940 a fost numit preot la Filia „Cuvioasa Parascheva” a Parohiei „Întâmpinarea Domnului” din Botoșani. În martie 1944 se refugiază la Jiblea, județul Argeș, unde slujește până în luna noiembrie același an, când se întoarce la parohia sa.
La 15 august 1952 a fost reținut de Securitate, dar eliberat la 30 septembrie. A revenit la parohie. La 1 iunie 1961 s-a transferat la Biserica „Trei Ierarhi” din Botoșani.
(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, p. 140)
Părintele Vasile Lazăr – Mărturisitor în temnițele comuniste
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro