Părintele Dionisie Preda – Mărturisitor în temnițele comuniste

După alte anchete interminabile, prin Sentința nr. 198 din 28 mai 1955 a Tribunalului Militar Iași, în deplasare la Suceava, preotul Preda a fost condamnat la 4 ani temniță grea pentru culpa de „activitate intensă contra clasei muncitoare”.

Părintele Dionisie Preda s-a născut la 19 februarie 1912 la Mușenița, județul Rădăuți. A urmat Liceul de băieți din Siret (1930) și Facultatea de Teologie din Cernăuți (1934). La 3 iunie 1935 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Calafindești, județul Rădăuți. În octombrie 1937 s-a transferat la Parohia Siret-Verpole (astăzi Pădureni, cartier al orașului Siret), iar în august 1941 la Vijnicioara, județul Storojineț. Se înregimentează în Mișcarea legionară, apoi este numit ajutor de primar al orașului Siret și membru al comisiei de administrare a bunurilor evreiești. Alături de alți preoți bucovineni legionari se numără printre contestatarii mitropolitului Tit Simedrea, care doreau să-l înlocuiască cu ieromonahul Erast Eutimie Costea.

În timpul refugiului din 1944, preotul Preda ajunge la Parohia Hobobiștea, județul Caraș, apoi la Drinova, județul Severin. În 1944 revine temporar în Siret, unde în iulie 1945 este arestat, în urma unui denunț, conform căruia ar deține obiecte ale unui evreu din oraș în locuința din Părhăuți. Pentru că se dovedește nevinovăția lui, este eliberat, apoi numit într-o parohie din județul Roman. Însă, preotul Preda rămâne în satul natal. În decembrie 1947 este numit preot la Parohia Calafindești. Activează în rândurile PNȚ-Maniu, mai ales în timpul campaniei electorale din 1946. La 31 decembrie 1947, preotul Preda este reținut și trimis în lagăr, pe motiv că ar fi interpretat „cântece legionare”. Mobilul reținerii a pornit de la scandalul ivit în casa lui, atunci când colindători de la PCR s-au întâlnit cu membri ai fostelor partide politice și au început să-și arunce reciproc vorbe grele. Până la 15 februarie 1948, părintele Preda este anchetat în arestul Siguranței din Rădăuți, apoi mutat ca „internat administrativ” în penitenciarul din Gherla, până în august 1948. Între august-decembrie 1948 este deținut la Aiud, apoi la Ocnele Mari, până în 29 septembrie 1949, când cunoaște eliberarea. Primește un domiciliu obligatoriu la reședință, la Părhăuți, unde slujește începând cu luna septembrie 1950, ca preot ajutor.

La 18 iulie 1952 este arestat pentru activitatea legionară din 1940. Prin Decizia MAI nr. 666/1952 a fost trimis în detenție administrativă, pe o perioadă de 24 luni, în coloniile de muncă de la: Galeșu, Peninsula (noiembrie 1952 - august 1953), Borzești (august 1953) și Onești (septembrie 1953). La 20 octombrie 1954 este arestat din nou, pentru delictul de „activitate intensă contra clasei muncitoare”. Probele constau în acuzații de activitate legionară formulate de unii evrei, aflați sub presiunea organelor de Securitate. În această perioadă, preotul Preda a cunoscut penitenciarele de la Jilava, Suceava (iunie 1955) și Gherla (iulie 1955). La proces, principalul martor, un evreu, a refuzat să mai recunoască declarațiile din anchetă. De pildă, la acuzația că preotul Preda i-ar fi forțat pe evrei să presteze muncă forțată, la proces martorul în cauză a afirmat că prelatul a lucrat cot la cot cu evreii bogați și săraci la deszăpezirea orașului Siret. Prin Decizia nr. 31 din 27 decembrie 1954 a Tribunalului militar pentru Unitățile MAI, dosarul penal a fost întors la Procuratură. După alte anchete interminabile, prin Sentința nr. 198 din 28 mai 1955 a Tribunalului Militar Iași, în deplasare la Suceava, preotul Preda a fost condamnat la 4 ani temniță grea pentru culpa de „activitate intensă contra clasei muncitoare”. În urma aplicării Decretului nr. 421/1955 și prin computarea detenției din perioada 1947-1949, la 26 august 1955 părintele Preda a fost eliberat din penitenciarul Gherla. În urma recursului, prin Decizia nr. 60 din 24 ianuarie 1956 a Tribunalului Militar pentru Unitățile MAI, este achitat de pedeapsa închisorii, dar i se confiscă averea. În martie 1956 este reîncadrat la Parohia Părhăuți, județul Suceava, după suspendarea pedepsei canonice primite în Consistoriul Eparhial Iași. În 1972 se pensionează și se mută la Suceava, unde uneori este solicitat să slujească, precum la Parohia „Sfântul Gheorghe”- Mirăuți.

(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor în închisorile comuniste (1945-1964), 2018)

De la același autor

Ultimele din categorie